Wizz Air vs. Blue Air

În cele din urmă am călătorit și cu românescul Blue Air, chiar de două ori și cred că pot contura câteva idei comparative despre cele 2 companii aeriene.

Wizz Air:

Avantaje:

1. Avioanele sunt noi.

2. Băile sunt mai moderne, te poți spăla omenește pe mânuțe și ai mai mult loc în toaletuțe.

3. Dacă dai 8-10 euro în plus, poți sta ca la business class la scaunele rezervate unde există mult loc la picioare și de obicei densitatea de oameni este mai scăzută.

Dezavantaje:

1. Biletele nu sunt cu locuri rezervate, astfel toți românii se înghesuie și aleargă ca să prindă locuri „mai bune” (termen foarte relativ).

2. Au introdus taxă pe bagajul de mână, de fapt acest lucru poate fi privit ca o scumpire a biletelor cu 10 euro. Și hai să fim serioși, nimeni nu călătorește doar cu bagaj de băgat sub scaun. Aici singurii care nu ar plăti ar fi cei care deja au bagaj de cală.

3. Avioanele au în jur de 180 de locuri. Fiind moderne, au fost construite pentru vremuri moderne: cât mai mulți indieni pe metru pătrat.

4. Pentru spații mici au rezultat saltele subțiri. Pentru un zbor de 3 ore, salteaua scaunului ajunge să fie cam tare.

Blue Air:

Avantaje:

1. Biletele sunt cu locuri

2. Spațiu puțin mai mare la picioare.

3. Saltele moi și groase, cum se făceau pe vremuri. Cam uzate cei adevărat însă nu ajunse la burete.

4. Spătarele scaunelor se poate lăsa pe spate.

Dezavantaje:

1. Băile sunt foarte nasoale. Nu infecte însă cu sisteme vechi: Trebuie să ții apăsat un buton ca să curgă apa la chiuvețică. Speli o mână apoi ții cu cealaltă apăsat butonul.

2. Băile sunt foarte mici ca spațiu.

3. La decolare și aterizare, avionul se transformă în frigider. Mai bate și crivățul.

4. Dacă urci ca un domn ultimul în avion, bagajul nu-l mai pui deasupra ta (așa era și la Wizz înainte)

5. Deși nu se plătește bagajul de mână, sunt mult mai stricți cu controlul lor la urcare. Astfel eu am plătit un bagaj cu care am zburat gratuit în cabină la Wizz, luni de zile (chiar dacă probabil nu încăpea nici în suportul lor).

O observație generică ce nu ține de compania aeriană:

Se fură din bagajele de cală. La venire în București am constatat cu stupoare că lipseau lucruri din bagaj. Norocul meu a fost că nu am făcut această constatare acasă. Despăgubire: 20 euro/kg.

În această bătălie declar câștigător pe Wizz Air în cazul în care iei bilet la Extra Long (zona rezervată). Acolo te urci când vrei, ai loc rezervat și ai și bagajul deasupra locului pe care stai.

Ar mai fi unele aspecte care m-ar face să aleg Blue Air din nou și anume orarul de zbor. Atunci când mergi cu treabă și nu ca turist, orarul de zbor este foarte important. Ideal este plecat de acasă dimineața, întors seara. Din acest motiv am ales de această dată Blue Air însă cred că mai bine rămâneam cu Wizz la câte evenimente neplăcute am avut.

Recomandări:

Nu puneți nimic valoros în bagajul de cală, indiferent de compania aeriană.

2 comments on this post.
  1. Corina:

    Eu ma mir ca cele doua pot fi cumparate, chiar si cei care nu calaratoresc au auzit de renumitul Blue Air pe cand Wizz, este asa o urma , o urma nestiuta de nimeni chiar.
    Deci nici nu prea le poti compara daca e sa te iei asa dupa renume…

  2. bogdan:

    pare putina reclama mascata aici.. sau antireclama
    bagajele sunt manuite de angajatii aeoportului, nicidecum de companie. asa ca dc ei ar viza doar blue air?

Leave a comment