Nov 28

Muntele Tibidabo

Tag: Barcelona,Ciclism,Sport,Vacanţe şi CălătoriiTeodor Mincu @ 10:15

Barcelona este orașul tuturor posibilităților. Orașul mărginit de o plajă superbă dar și de un munte cu o altitudine de peste 500 de metri.

Sâmbătă am pornit cu bicicleta să cuceresc acest munte pe vârful căruia se află mănăstirea străjer a orașului: Temple de Sagrat Cor. Dacă ai trecut vreodată prin Barcelona a fost imposibil să nu remarci catedrala din vârful muntelui. Imediat lângă catedrală se află și un parc de distracții destul de simpatic. Aici am regăsit călușeii din satul de vacanță din Mamaia.

Plasat între munte și mare întregul oraș se află așezat în pantă. Plecând de la plajă, am început urcușul. Fără o hartă sau o rută în minte, am pedalat cu spor la deal cu gândul că „toate drumurile duc la Roma” și că mă descurc eu sub deal să aleg calea cea bună.

Am fost pedepsit pentru această decizie luată în viteza datorită setei de a porni la drum. Astfel, ajuns destul de sus am ales să urc pe o stradă foarte abruptă (ca mai toate străzile din acea zonă) unde datorită pantei a trebuit să pedalez „cu capul pe ghidon”. După 500 de metrii realizez cu mirare că strada se întoarce înapoi la strada de unde am început cățărarea. Am trecut repede peste momentul tragic și am întrebat pe cineva care este drumul cel bun.

Undeva mai sus de oraș dar mai jos de catedrală este un parc natural cutreierat de drumuri pentru drumeții și plimbări cu bicicleta. Lumea urcă cu mașina până în zona parcului de unde se pleacă pe bicicletă sau perpedes. Mi-am continuat drumul mirat de rezistența de care beneficiam și am urcat în continuare.

Iată câteva poze de pe drum:

În cele din urmă drumul meu a penetrat șoseaua principală, care ajungea în 500 de metrii în parcarea catedralei.
Am făcut câteva poze și cu „fața nevăzută a lunii” și anume cu zona din spatele Muntelui Tibidabo. Singurul lucru cu adevărat spectaculos sunt Muntii Pirinei (cei cu crestele albe)

În exterior mi-a plăcut foarte mult catedrala însă nu am intrat pentru că nu aveam cui să las bicicleta. La întoarcere am avut două opțiuni: fie mă întorc pe drumul de munte, pe unde am urcat, fie fac o cură de adrenalină pe șoseaua principală care este intr-o stare deosebit de bună. Am ales varianta a doua și, deși erau 14 grade sus, am reușit să ating viteza maximă la coborâre de 51.3 km/h. M-am simțit ca la turul Franței :)

Având în vedere că există multe trasee în parcul despre care am vorbit mai sus, este foarte probabil să revin. Pentru cei care vor să viziteze există autobuzul T2A ce pleacă din Placa Catalunya.

un comentariu to “Muntele Tibidabo”

  1. Mont Juic » Teodor Mincu: Jurnal de călătorie says:

    […] mari să urc până la castel fără opriri sau alte ajutoare. A fost chiar mai dificil decât la Tibidabo pentru că panta este mult mai […]

Leave a Reply



Switch to our mobile site