Apr 05

Eu când vreau să fluier, fluier

Tag: FilmTeodor Mincu @ 01:54

Eu cand vreau sa fluier

Am văzut filmul la cinema. A avut plăcerea de a sta lângă nişte melteni care au comentat pe tot parcursul filmului.

Înainte de a merge la film am auzit păreri de rău de la alţi românaşi care au fost la film. Că cică unii au plecat şi în timpul filmului şi tot aşa..

Iată şi părerea mea :

Eu când vreau să fluier, fluier“, este un film de prezentare, aş putea spune cu caracter de film documentar despre viaţa deţinuţilor din penitenciare. Silviu, personajul principal mai are 2 săptămâni până la eliberare. Pe de o parte el trebuie să se păzească de colegii de celulă şi de provocările lor (pentru că au aflat şi ei că Silviu se va elibera şi astfel îl provoacă pentru că acestuia să i se prelungească pedeapsa) iar pe de altă parte nu vrea să o lase pe mama sa să-l ia cu ea în Italia pe fratele său mai mic.

Numele filmului nu apare în nici una dintre replicile din film, aşa cum m-aş fi aşteptat să se întâmple. Pur şi simplu titlul filmului reflectă atitudinea lui Silviu, şi anume aceea că este dispus să suporte multe lucruri pentru a-şi atinge scopul (de a se elibera la timp), iar atunci când simte că nu se mai poate face nimic pe cale paşnică, este dispus să suporte consecinţele acţiunilor sale, acţiuni de o importanţă decisivă pentru el.

Consider deci că este un film ce merită văzut!

Leave a Reply



Switch to our mobile site