Dec 21

Vacanţa de iarnă – Cânt totul a început

Tag: Vacanţe şi CălătoriiTeodor Mincu @ 01:33

Pe drumul către Washington au apărut peripeţii.

Mai specific am fost nevoiţi să facem o escala de 3 zile /3 nopţi la Amsterdam şi asta datorită vremii extrem de capricioase. Nu ştiu de câţi ani nu am mai avut aşa zăpezi înainte de Crăciun,iată însă că anul acesta mulţi copii vor fi fericiţi, aşa cum eram şi eu când cădeau zăpezile în Bucureşti şi nu aveam problema traficului auto sau mai nou aerian, pe cap.

Prima zi în Amsterdam am petrecut-o în aeroport încercând să obţinem un bilet de avion cât mai curând pentru a ajunge la destinaţie. Au apărut speculaţii cum că avem paşaport românesc şi că nu suntem o prioritate, că străinii primesc bilete a 2a zi, iar noi abia luni (asta se
întâmpla vineri). Aşa cum ştie toată lumea, în astfel de cazuri compania aeriană trebuie să îţi asigure hotelul şi masa. Ce credeţi că ni s-a spus la ghişeu, după 7 ore de stat la coadă în picioare? Că cei care au zorurile operate de KLM (aşa cum ar fi trebuit să fie şi al nostru, pentru că eu aşa am cumpărat biletul) au asigurate cazare şi masa, însă zborul
nostru a fost operat de TAROM şi la TAROM nu se oferă cazare, ne-a dat totuşi de pomană să ne închidă gura 1 voucher de 30 euro mâncare pe care o puteam cumpăra din incinta aeroportului.

Speculaţiile conform cărora suntem români şi de aceea defavorizaţi continuau, eu nu am vrut să accept aşa ceva. Totuşi am obţinut 1 lucru extrem de important: Eram pe “waiting list” pentru zborul de sâmbătă, şi deci aveam bilete de check in de la KLM, nu mai eram taromişti, eram turişti KLM, ca să zic aşa. Căutăm o cazare, ne cazăm la Hotel ETAP, despre care am fost plăcut impresionat, a fost cel mai ieftin posibil, în apropierea aeroportului, 54 euro/cameră/noapte.

Leave a Reply



Switch to our mobile site