Jun 16

Trenule mașină mică…Te-am „condus” pentru o clipă.

Tag: ..in diverse,SpecialTeodor Mincu @ 09:10

cfr-cover
Oricâtă supărare ne produc întârzierile trenurilor și condițiile mizere de călătorie pe anumite rute, CFR-ul rămâne un simbol al copilăriei și studenției noastre. În tren am cunoscut romantismul, undeva în clasa a V-a. Tot acolo, cu concursul unui domn cu chipiu albastru și perforator, am fost inițiat în tainele șpăgii. După un revelion din facultate, m-am întors de la Bușteni înghesuit lângă ușa, într-un personal plin ochi. Dar eram cu gașca și nu mai conta nimic :)

Trenul a fost mereu eroul care mă ducea prin păduri, tunele și văi strâmte și secrete pe unde șoseaua nu ajungea. Apoi, la destinație, mă uitam cu mândrie la roțile garniturilor și la piesa cea mai importantă: locomotiva ce gâfâia ca un armăsar nerăbdător să pornească iar la drum. Deliciul momentului în care, aflat într-o curbă, pe geam se putea vedea tot trenul era cireașa de pe tort.

Săptămâna ce tocmai a trecut, am avut norocul să-mi cunosc eroina copilăriei, cea care a făcut posibile toate acele călătorii minunate. În Gara de Nord a fost organizată o expoziție de locomotive, fiecare generație având reprezentanta ei.

Norocul meu a fost că am fost abordați de un mecanic de tren cu însuflețire de ghid și ne-a arătat mai întâi cum funcționa un tip de locomotivă de epocă și apoi cum funcționează una dintre cele mai moderne locomotive din România. Am fost chiar și în sala motoarelor, acolo unde, în copilărie, zgomotul produs îmi dădea impresia că se dezlănțuie iadul.

Câteva lucruri mi-au rămas în minte și vi le împărtășesc și vouă:
1. Atunci când vrei să pornești o locomotivă, primul lucru pe care trebuie să-l faci este să te asiguri că te poți opri.
2. La bordul locomotivelor moderne există un fel de pedală și un buton pe care mecanicul trebuie să le apese la un interval de maxim 30 de secunde, altfel locomotiva se oprește brusc.

Pentru pasionați, iată și o discuție interesantă despre viața de mecanic de locomotivă.

Dacă doriți să aflați cum se conduce o locomotivă electrică, mai jos aveți un film făcut la locul evenimentului.


Am mai postat și o galerie foto cu frumoasele căilor ferate din România, de-alungul timpului.

un comentariu to “Trenule mașină mică…Te-am „condus” pentru o clipă.”

  1. adriana says:

    Viitoarea “plimbare” cred ca va fi cu avionul. Pe bicicleta te-am vazut, in tren asisderea, dar in avion inca mai astept. Sper sa fie curind. O saritura cu parasuta nu ti-ar strica. Multa adrenalina, si povesti adevarate pt. Naty. Succes !!

Leave a Reply



Switch to our mobile site