May 20

O nouă tură prin București

Tag: CiclismTeodor Mincu @ 10:06

Miercuri seara, am simțit nevoia de o dezmorțire pe bicicletă. A fost prima ieșire după marea aventură. Atât bicicleta, cât și eu parcă eram atrofiați. Mai ales că se întâmpla în ziua în care am ales să mănânc vegetarian.

Am ales parcul Herăstrău pentru că până acolo este o distanță destul de mare de parcurs, pentru că are lac, piste de bicicletă, are o întindere mare și este parcul preferat al copilăriei și adolescenței mele. Când merg în Herăstrău simt că mă deconectez de toate problemele pentru că am senzația că am ieșit din oraș.

Trec de zona de țigani din Str. Plevnei, trec de zona de reparații din Str. Buzești și ajung destul de rapid în Piața Victoriei, de unde începe raiul bicicliștilor: Piste de bicicletă (neocupate) în linie dreaptă, pe tot bulevardul Aviatorilor sau Kiselleff. Tot aici avem puțină verdeață, drumul e bun, nu-s câini, condițiile sunt super ok. De aici ajung în Herăstrău, la intrarea dinspre televiziunea română. Este deja ora 21.30, parcul e destul de liber și mă pot plimba liniștit fără să calc copilași neastâmpărați sau bunici neatenți.

Cerul era senin, lacul reflecta un albastru închis, iar din piața presei reclamele luminoase nu erau deloc deranjante, ci chiar adăugau un pic de condiment tabloului. Temperatura era de 20 grade celsius.

Ce-ți poți dori mai mult decât o plimbare pe malul lacului (pe bicicletă sau perpedes), scăldat de aerul cald de primăvară ?

Am dat câteva ture, și am trecut podurile ajungând la Pavilionul H, de unde am ieșit din nou la stradă pentru a mă întoarce la Arcul de Triumf și apoi Piața Victoriei.

La întoarcere, pe Bd. Aviatorilor, simțeam că totuși nu prind viteză deși pedalam destul de tare. Nu puteam depăși 20km/h. Am zis că o fi tot de la noroi, când ce să vezi: pană pe față. Am zis: gata, 3 ore nu mai plec de aici. Norocul norocului a fost că nu mi-a fost lene să-mi cumpăr camere de schimb, eu având kit de depanare (cu petice, etc). Era deja trecut de ora 22.00. M-am apucat de treabă, am scos roata față (pentru prima oară), am scos cauciucul cu levierele speciale, am înlocuit și în 15 minute eram gata. Oare cum aș fi ochit eu, noaptea, locul perforat din cameră pentru a pune petice (dacă nu aveam camerele de rezervă)?

Pe parcursul reparației, 2 bicicliști, care erau în trecere, au venit și m-au întrebat dacă sunt ok și dacă am tot ce-mi trebuie. Încă mă mai uimesc oamenii ăștia, bicicliștii. Cât pot fi de oameni de treabă și cât de uniți pot fi între ei (m-au mai uimit și alte exemple la competiție și la masa critică). Am dat la pompița aia mică și am reuști să umflu și roata, cât de cât. Apoi am ajuns acasă în siguranță, după ce am trecut de o haită de câini (la Gara de Nord), pregătită să mă alerge. În astfel de cazuri procedez așa: Dacă-i văd că-s puși pe scandal, încetinesc, eventual opresc și trec pe lângă ei, chiar și în mers dacă e cazul. Ei nu vor ataca, decât dacă treci pe bicicletă, eventual în viteză sau nu.

Apoi am ajuns acasă, era 22.45.

2 comentarii to “O nouă tură prin București”

  1. Andrei says:

    Nice, prima pana nu o uiti niciodata :)). Intr-adevar, biciclistii, in general, sunt de treaba, si asa trebuie sa fim si noi cu alti biciclisti care au o problema, macar chiar si prin gestul in sine de a ajuta.

    Legat de pene, eu in general am o camera de schimb la mine si e prima optiune cand fac o pana. Daca e sa mai fac inca o pana, pe rezerva, atunci m-apuc de petice, dar la prima pana e mult mai comod sa schimbi direct camera (si eventual s-o peticesti acasa pe cea stricata). Cand iei camera la tine de rezerva, e bine sa o umfli o data acasa, sa fii sigur ca n-are vreo gaura din fabrica si sa n-ai surpriza pe drum :)

  2. Teodor Mincu says:

    Eu aveam 2 camere de rezerva + peticele :)

    Oricum, camera perforată nu s-a dezumflat și nici nu am reușit să o dezumflu de tot.. Poate era doar dezumflată și am mers așa tot drumul :)) O să o verific mai atent.

Leave a Reply



Switch to our mobile site