Sep 24

Nu.

Tag: ..in diverseTeodor Mincu @ 09:01

Nu știu alții cum sunt însă eu de obicei încerc să mulțumesc pe toată lumea din jurul meu. Conform principiului „dacă tot o să fac acest lucru pentru această persoană, mai bine îl fac acum”, de obicei sunt și destul de prompt în rezolvarea sarcinilor.

Problema apare atunci când, din diverse motive, numărul rugăminților crește. Câte o rugăminte de la câteva persoane independente din jurul tău și deja timpul necesar pentru problemele personale se împuținează vertiginos. La un moment dat, confruntându-mă cu o criză de timp, am găsit această variantă: „Nu”. Un „nu” neagresiv, care este însoțit de explicații logice și de bun simț.

Refuzul, amânarea sau delegarea unor acțiuni nu este întotdeauna catastrofică. Uneori duce la rezolvarea problemei mai eficient de către altă persoană, la detensionarea unor relații, la mai puțin stres. Desigur că unele persoane se vor simți jignite că au fost refuzate însă la finalul zilei trebuie să vezi dacă acea supărare generată persoanelor refuzate a meritat pentru lucrul pe care l-ai făcut în acel timp. Și dacă mai ținem cont că oamenilor le trec micile supărări atunci stresul va fi și el mult mai mic :)

Leave a Reply



Switch to our mobile site