Lucruri simple

Se zice că oamenii care au vise înalte sunt mai nefericiți decât cei cu vise modeste. Asta pentru că cei din a doua categorie își ating visul într-un timp relativ scurt, devenind astfel fericiți iar ceilalți fie într-un timp îndelungat fie niciodată, fiind astfel mereu nefericiți.

Eu mă situez în prima categorie indiferent dacă acest lucru este bun sau rău. Sincer să spun cred că toți oamenii sănătoși la minte, cu capacități mentale normale, ar trebui să se situeze în prima situație.

Mi se pare absurd ca un om să nu aibe vise înalte.

Puterea exemplului ne va lămuri și de această dată:

Să spunem că merg pe stradă și ajung în fața unui magazin de haine. Mă uit în vitrină și văd o bluză care-mi place cum arată. Îmi place acel obiect deci mi-ar plăcea să-l am..

Merg mai departe pe stradă și văd un Audi A8. Îmi place acel obiect deci mi-ar plăcea să-l am.

Mai merg pe stradă și văd o familie cu doi copii. Fericiți, merg la plimbare în parc. Fiecare cu câte o acadea în gură. Îmi place ceea ce văd, adică ideea de familie și deci, mi-ar plăcea să o am.

Mai merg eu pe stradă și o văd pe Shakira. Îmi place Shakira și deci, mi-ar plăcea să fie prietena mea.

Bun, acum poate îmi spuneți și mie ce om nu gândește așa: vede ceva ce-i place și își dorește și el acel lucru? Eu așa gândesc. Când văd ceva îmi doresc și încerc să obțin. Dacă văd multe lucruri care-mi plac atunci îmi voi dori toate acele lucruri și cât se poate de repede.

Degeaba mi se spune mie că nu le poți avea pe toate pentru că eu nu voi înceta, cel puțin la nivel instinctiv, să-mi doresc ceea ce văd și-mi place. Este imposibil. Este ca și cum aș vedea o pizza și ar trebui să mă conving că nu-mi place și că nu o vreau.

Partea bună a visurilor înalte este că poți ajunge într-una din următoarele situații:

1. Împlinești un vis înalt, ceea ce e super.

2. Nu împlinești un vis înalt însă ajungi undeva aproape de el, ceea ce este mult mai bine decât un vis mic și împlinit.

Haideți deci să nu ne mai cenzurăm visele și să avem vise atât de înalte cât ne ține ființa :)

2 comments on this post.
  1. Teodor Bardici:

    Mai Șakira.
    Deci. :)

    Masura fericirii nu tine de cat de inalte vise ai, ci de nivelul de inteligenta. Ei daca o iei pe firul logic, ar fi nevoie de inteligenta pentru a avea teluri inalte. (Nu Audi, come on…) Deci ceva-ceva dreptate e acolo. Bineinteles ca’s mult mai multe variabile in ecuatie, dar zice-se ca asta ar fi cea mai importanta. Cu cat esti mai inteligent, cu atat mai “nefe” esti. Cam asa ma amagesc eu cand ma apuca depresiile.

    Si cu partea a doua, o treaba foarte interesanta asta. Tine de un concept care in limba noastra s-ar numi intarzierea placerii.

    Uite ceva fain, daca nu l-ai vazut inca: http://www.ted.com/talks/joachim_de_posada_says_don_t_eat_the_marshmallow_yet.html

    Si inca una, daca tot am nimerit pe ted.com: http://www.ted.com/talks/derek_sivers_keep_your_goals_to_yourself.html

    Cheers!

  2. Teodor Mincu:

    Second thoughts, de azi dimineață.

    Ai dreptate cu oamenii inteligenți care sunt mai „nefe” însă mă gândeam azi dimineață că oamenii ar trebui să fie suficienți de inteligenți încât să realizeze că unele vise chiar nu sunt realizabile. Cum ar fi Shakira. Un om (normal, oarecare, nu Gerard Pique) care să zicem că ar cădea într-o depresie pentru că nu o are pe Shakira nu e prea normal.

    Cred că de fapt ceea ce ne diferențiază pe tot este negativul situației despre care am vorbit inițial și anume: cât și dacă suntem dispuși să acceptăm că nu se poate orice. Care este cantitatea de lucruri la care accept că nu pot ajunge cu adevărat? Cred că răspunsul la această întrebare cu aspirațiile înalte ne situează undeva la mijlocul cel realist..

Leave a comment