Teodor Mincu: Jurnal de călătorie

Jepii Mici – Cabana Caraiman este unul dintre cele mai populare dar și periculoase trasee montane din Munții Bucegi. Încă de mic am tot auzit povești cu aventuri de pe acest traseu dar și faptul că aici se găsesc foarte multe cruci în raport cu alte trasee.

După aventura din Piatra Craiului mi-am spus că nu poate fi ceva cu mult mai dificil și am plecat într-o miercuri, pentru a evita aglomerația.

Așa cum suntem obișnuiți, autoritățile încearcă să prevină evenimentele neplăcute abia după ce un număr de persoane cad victime acestora. De aceea când văd plăci de avertizare (cum este și cea de pe drumul spre Ciucaș unde scrie că doar mașinila 4×4 pot urca până la cabană) mă aștept la ce este mai rău.

Traseul începe deci cu două plăci de avertizare unde ni se recomandă ferm să avem echipament de munte și faptul că iarna traseul este închis. Doi copaci mai încolo apare și domnul urs într-o poză sub care scrie: „Atenție, loc frecventat de urși!”

Traseul începe foarte serios cu o urcare, fără încălzirea cu care eram obișnuit. Asta se explică deoarece este un traseul relativ scurt care urcă pe platou, deci are o diferență de nivel destul de mare. Drumul prin pădure este plăcut pentru că ne protejează de razele soarelui, este și un râuleț care curge spre Bușteni, sunt bolovani pe care ne mai cățărăm însă în afara planului destul de înclinat, nu sunt mari probleme.

Pe măsură ce urcăm, muntele ne răsplătește cu o priveliște din ce în ce mai frumoasă. Ajungem la zona de bolovani și stânci unde putem vedea o mică cascadă, pe partea stângă. Apar lanțurile de siguranță care deși la prima vedere sperie, sunt destul de utile. Atât pentru asigurarea în zone mai puțin periculoase, cât și tras de ele în zonele mai dificile. Spre diferență de Piatra Craiului, sunt puține locuri în care dacă scapi lanțul și cazi ajungi în vreo prăpastie adâncă. De obicei cazi cam 1-2 „etaje” și poți scăpa dacă ai noroc doar cu câteva zgârieturi.

Noi am avut parte de ceață din păcate dar partea bună este că nu a plouat. Priveliștea și satisfacția de a ajunge sus, sunt cum le știți: încântătoare. De la Cabana Caraiman am mers spre Crucea Eroilor (cu tot cu ceața de rigoare), ne-a mai luat cam 1h. Crucea era în ceață însă am avut noroc de câteva minute de cer senin și am făcut repede câteva poze.

Deși am vrut să ne întoarcem pe unde am urcat, am zis că e mai sigur cu telecabina de la Babele plus că traseul direct Cruce – Babele nu l-am mai făcut niciodată.

Deși este un traseul de platou, drumul de la Cruce către Babele ne oferă priveliști spectaculoase cu zona de stânci care reprezintă de fapt pereții munților ce alcătuiesc platoul și pe care îi privim la fiecare trecere prin Bușteni. Acum eram deja deasupra norilor iar „dansul” acestora ne-a oferit priveliști deosebite.

Ca în orice urcare la munte care se respectă, am trecut și prin zăpadă. La Babele este la fel ca acum 10 ani: vânzători de susan, clădiri în construcție și gunoaie.