Teodor Mincu: Jurnal de călătorie

Anul acesta a fost cel mai greu de păstrat tradiția de a ieși la ski în timpul săptămânii. Totul ține de motivație. Să nu-ți fie lene. Este dificil pentru că trebuie pur și simplu să te smulgi din viața de zi cu zi și să evadezi la munte pentru o activitate parcă dintr-un univers paralel. Iar când vezi că nu găsești niciun partener pentru această aventură atunci tentația de a te complace în apele călduțe ale cotidianului este foarte mare.

Revenind, am reușit să mă mobilizez(motivez) și miercuri dimineață am fugit la Poiana Brașov.

Așa cum mă așteptam, drumul a fost liber, ajungând sus în 3h30m. Spre deosebire de alte dăți, am fost surprins de câtă lume a fost. Mulți oameni veniți să profite de zăpada superbă și cerul senin. Am găsit pur și simplu o sărbătoare clandestină a iubitorilor de schi.

Peisajele erau superbe datorită zăpezii proaspăt așezată din zilele anterioare. Și am început. Am parcurs de câteva ori Drumul Roșu și o dată Sulinar-ul (asta ca să vă dezvălui nivelul meu de schior).

Principalul motiv pentru care merg la schi este muntele și liniștea sufletească pe care reușește acesta să mi-o aducă. Nu pentru viteză, ci pentru detașare. De aceea îmi place să mă dau încet și să admir peisajul. Și pentru că mi-e frică pe pârtiile negre.

Singurul lucru care mi-a lipsit a fost un partener. Cineva cu care să discut starea pârtiei, cu care să fac opturi, cu care să mănânc o ciorbă caldă la Cabana Postăvarul. Dar cel mai important neajuns al lipsei sale ar putea fi acela de a rămâne în casă. Dacă nu ai cu cine să faci un lucru care-ți place, fă-l singur pentru că altfel este foarte posibil să nu-l mai faci deloc.

În jurul orei 15.00 am plecat înapoi iar la 18.00 eram deja acasă.

Cu această ocazie am invalidat mitul corporatiștilor care nu au timp de recreere decât în weekend-uri. Toți deodată. Este foarte simplu: planifici o zi cu 1-2 săptămâni înainte și faci o cerere de concediu. Într-o miercuri :)