May 27

Fiesta de los coros en Barceloneta

Tag: ..in diverse,Artă,BarcelonaTeodor Mincu @ 23:35

În acest weekend a avut loc petrecerea corurilor din Barcelona, o veche tradiție sărbătorită de rusalii (care la catolici se sărbătorește duminică, 27 mai).

Cu ocazia acestei sărbători, străzile din Barceloneta sunt împodobite cu stegulețe catalane dar și multi colore iar un număr de aproximativ 25 de formații alcătuite din cântăreți (tobe și trompete în principal) și dansatori organizează parade pe aproape fiecare stradă din cartier. Fiecare formație conținând peste 20 de membrii. De asemenea există și un „stegar” adică o persoană care mișcă steagul Catanlan in sus și-n jos pe durata fiecărei parade.

Paradele încep dis-de-dimineață (motiv pentru care am fost trezit din somn sâmbătă la orele 08.30) și continuă până după prânz. Veți vedea în poze oameni de toate vârstele, iar la trupa „roz” este o doamnă de o vârstă respectabilă care duce steagul formației. Pe acea doamnă, am regăsit-o purtând același steag (destul de greu) și la ora 15.00, deci cel puțin pentru 7 ore. 7 ore de dans și cărat steag, desigur, cu zâmbetul pe buze și entuziasm :)

Se poate observa foarte ușor în poze că oamenii se simt excelent. Nu sunt stresați de o anumită coregrafie, au fiecare câte un instrument..de obicei un fel de paloș antic, dar am văzut o doamnă și cu un bătător de covoare pe care a lipit o fundiță roșie :)

Am grupat pozele pe formații, cel mai mult mi-au plăcut formația cu doamnele îmbrăcate în roz, apoi militarii (cu uniforme cubaneze cred) și apoi formația cu marinarii greci. Și celelalte au fost foarte drăguțe însă eu pe acestea 3 le-am remarcat a fi mai deosebite ca și tematică.

Ca și concluzie, a fost o porție sănătoasă de cultură specifică spaniolă/catalană, așa cum a fost și Feria de Abril (cu specific spaniol/sevilian)

P.S. Dimineața când am ieșit la poze mă gândeam că e păcat că toți turiștii din oraș pierd această sărbătoare datorită orei matinale însă apoi aveam să aflu că tobele îmi vor suna în timpane până după ora 14.00 :)

UPDATE: Petrecerea a continuat luni (a doua zi de Rusalii), de la ora 18.00 până la miezul nopții. Cu această ocazie am realizat că aceste trupe colindă toate străzile din Barceloneta și se opresc acolo unde este prezent steagul catalan. În momentul în care o trupă cântă și dansează, acest steag este mișcat în sus și-n jos cu ajutorul unei frânghii.

Iată și 2 dintre parade, primul film este făcut de mine cu parada fetelor in „roz”, al doilea este cu „militarii” și l-am găsit pe youtube:

Și câteva zeci de poze alese:

2 comentarii to “Fiesta de los coros en Barceloneta”

  1. adriana says:

    Sarbatoarea rusaliilor la catolici este Duminica si Luni, nu Luni.

  2. Teodor Mincu says:

    Mulțumesc pentru rectificare, wikipedia zice că e duminică :), oricum nu luni.

Leave a Reply



Switch to our mobile site