Jul 07

Facem Follow-Up?

Tag: ..in diverse,BusinessTeodor Mincu @ 10:57

follow-up

Prima dată când am conștientizat importanța acestei proceduri a fost exact în momentul în care am simțit că ceva lipsește în comunicarea cu un website. Atât de obișnuit eram cu toate emailurile pe care le primeam după fiecare creeare de cont sau plată cu cardul încât această banală și automată notificare mi-a lipsit.

Deși 90% dintre aceste emailuri, majoritatea automate, nici măcar nu le citesc, faptul că le primesc mi se pare un lucru de bun simț. Trecând peste procedura automată (și ieftină) de a face follow-up, procedura umană de follow-up poate fi considerată un serviciu premium care, desigur, poate avea și efecte negative. Ca orice lucru în exces, procesul de follow-up poate deveni deranjant, mai ales când vine vorba despre domeniul vânzărilor.

De multe ori facem follow-up și fără a-l percepe ca mai sus. De exemplu când dorim să câștigăm interesul unei domnișoare. La început putem primii un răspuns negativ tocmai ca o încercare, fără „follow-up” totul fiind pierdut.

Și un simplu „Mulțumesc!” poate fi un follow-up care să ne scoată în evidență în relația cu cineva din viața de zi cu zi.

Prin procedura atât de simplă de „follow-up” îi arăți cuiva că relația voastră este mai mult decât formală și, după caz, faptul că ți-a făcut plăcere să ai de-a face cu el sau că ți-ar face plăcere să ai de-a face pe viitor cu el. Ce scriu eu aici este un lucru banal și de bun simț pentru unii, însă care îi poate clasa superior față de alte persoane cu aceeași valoare însă care nu fac „follow-up”.

Concluzia ar fi că un „follow-up” făcut cu bun simț nu poate aduce decât beneficii, indiferent că îl facem în viața personală sau profesională.

Leave a Reply



Switch to our mobile site