Aug 30

Despre Îngeri – de Andrei Pleșu

Tag: CarteTeodor Mincu @ 21:48

Nu știu unde vă situați voi ca și credință în Dumnezeu însă viața mea spirituală s-a depreciat în timp. Este adevărat că au avut loc evenimente care m-au dus pe un drum fad din acest punct de vedere, ingnorând cu totul acest subiect.

Dacă nu era scrisă de Andrei Pleșu nu aș fi citit în mod special o carte despre îngeri din motivele deja arătate. Deși nu este pe lista de priorități filosofice, sunt câteva lucruri foarte interesante prezentate în carte și care îmi antrenează un pic interesul în această direcție.

O teorie susține că lumea spirituală există (evident) însă ea nu se arată oricui, nu este vizibilă de oricine. Interesant și posibil aș zice. Așa cum nu înțeleg limba bulgară poate nu înțeleg nici anumite fenomente aparent stranii. Ideea unei lumi care se arată numai unora mă intrigă într-un fel. Mie de ce nu mi se arată, de ce nu mă „calific” ? Desigur există și posibilitatea ca totul să fie imaginație. Totul să fie în mintea celorlalți, adică acelora ce au acces la această lume.

O teorie rezonabilă pentru noi, cei mai realiști, este cea a ordinii universale. Dacă facem efortul să acceptăm că există o ordine și că lucrurile în jurul nostru nu se întâmplă aleator, atunci am observa că totul pornește de la minerale, care sunt inferioare vegetației, care este inferioară animalelor, care sunt inferioare omului, care se află sub vârful piramidei: îngerul.

Iată câteva citate care mi-au plăcut în mod deosebit:

Referitor la cei care văd această lume spirituală:
[..] ca să se deschidă, are nevoie de activarea interesului tău pentru ea și de o facultate specială, din familia imaginației.

Fiecare viață individuală e suma morților posibile lăsat în urmă. Biografia oricărui bătrân e cimitirul virtualal unui număr indefinit de sfârșituri „amăgite”, „ratate”, evitate în mod inexplicabil.

[..]Claus Westermann face însă o importantă precizare privind modalitatea concretă a intervenției îngerești. Îngerul nu suspendă legile naturii, nu cultivă miracolul, nu se distinge prin performanță „acrobatică”. Spre a te salvade la înec el îți salvează barca, dar nu te face, asemenea Mântuitorului, săă mergi pe apă.

Asocierea între jug și zbor, între slujire și extaz, rezumă perfect vocația monahală, ca și pe aceea îngerească. Acceptarea înjugării, adică a celei mai anevoioase strădanii, e precondiția eliberării de greutate, a înaripării. Laturile jugului sunt, cu alte cuvinte, forma primordială a aripilor. Modelul păsării e, și în acest context, revelator. Păsările – constată Bernard de Clairvaux – zboară datorită greutății optime pe care le-o dă penajul. Altfel spus, dacă le „ușurezi” de pene, devin „grele”, nu mai pot zbura

Îmi aduc aminte că, fără să fie sufism, Constantin Noica avea felul lui de a spune ceva asemănător. Deplângea, uneori, mediocritatea formulei „Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face”. I se părea de un minimalism inacceptabil. Ar trebui să se spună măcar: „Fă și altuia ce-ți place ție”. Ar suna mai generos, mai nobil. Dar formula ideală ar fi „Fă altuia ce îi place lui”

Leave a Reply



Switch to our mobile site