May 17

Dedublarea #2 – Succesul

Tag: Filozofie neînţeleasăTeodor Mincu @ 09:50

Ce se întâmplă cu noi în momentul în care realizăm ceva foarte de succes ?

Am observat la diverse persoane de succes că în momentul în care rezultatele muncii lor au atins un succes deosebit, pe plan național sau internațional, apare o dedublare în sensul că roadele muncii lor devin entitatea admirată și nu ei, autorii.

Am avut o discuție cu cineva care a fost la concertul Bobby McFerrin și spunea despre cântăreț că nu e prea încântat de melodia „Don’t worry, be happy!”. Mi s-a părut ciudat. Cum să nu fii încântat de melodia care ți-a adus renumele mondial ? Răspunsul este simplu: Multă lumea cunoaște numai melodia, sau a ajuns să-l cunoască doar prin acea melodie și nu prin întregul său repertoriu muzical. Adică, a fost o ruletă a melodiilor și asta cu „Don’t worry, be happy!” a ieșit câștigătoare. Eu personal nu mai știu nici o altă melodie a sa. Iată cum s-a produs o dedublare: Lumea nu cunoaște autorul, dar cunoaște entitatea produsă de el și care a avut succes.

Alt exemplu: Românii au talent. Acei oameni au fost apreciați pentru entitatea produsă (dans, cântec, etc), însă nimeni nu-i apreciază ca oameni în totalitate, ca activitate zilnică sau trăsături de caracter. Dansează/cântă bine și atât. Noi am admirat produsul talentului, nu omul. Omul a ajuns în penumbra talentului său.

Problema se pune, ca la fotbaliști spre exemplu. Ce se petrece cu tine, omul, după ce îți încetezi activitatea care ți-a adus succesul, din cauza vârstei sau a unui accident? Probabil vei ieși din lumina reflectoarelor și vei începe să faci piața și să ai ocupații banale, ca ale fiecărui om normal..

Își va mai aminti cineva de tine, omul? Sau, măcar de succesul tău?

De fapt, contează sau nu omul din spatele entității de succes ?

sursa foto

Leave a Reply



Switch to our mobile site