Mar 01

“Contractul social” de Jean Jacqes Rousseau

Tag: CarteTeodor Mincu @ 23:29

Cartea pentru care nu ai un loc bine stabilit în bibliotecă pentru că ea nu aparţine unui gen literar popular. Toată copilăria m-am lovit de ea, am mutat-o de aici dincolo şi tot aşa. În anul I de facultate, la cursul de filosofie, profesoara a pomenit din nou de ea… Este o carte care mi-a stârnit interesul pe parcurs, m-am tot lovit de ea, până m-am hotărât să o citesc. Să aflu despre ce este vorba în această carte ce nu-şi găseşte locul în bibliotecă.

“Contractul social” este un tratat de drept politic. Este o piatră de temelie în realizarea legilor de bază, a constituţiilor, din statele moderne. Rousseau ne arată cum nevoia umană a generat legile şi guvernământul, cum statele s-au format din necesitatea oamenilor de a se ajuta reciproc şi nevoia de o protecţie care să elimine “legea celui mai puternic”, care dăinuia pe vremea când omul se afla în stare naturală. Astfel omul trece din starea de libertate naturală în starea de protecţie civilă.

Cartea începe prin a explica baza societăţilor şi a statelor şi se termină fulminant printr-un capitol despre religia civilă (!)

Citate:

Pactul fundamental, în loc să distrugă egalitatea naturală, dimpotrivă, înlocuieşte printr-o egalitate morală şi legitimă toată inegalitatea fizică dintre oameni pe care a putut-o lăsa natura; astfel, putând fi inegali ca forţă sau ca geniu, devin toţi egali prin convenţie şi prin drept.

De îndată ce îndatoririle obsteşti încetează de-a mai fi principala preocupare a cetăţenilor, care preferă să-şi pună mai bine la contribuţie punga decât persoana, statul se şi află în pragul ruinei. Trebuie să meargă la luptă ? Ei plătesc armate şi rămân acasă. Trebuie să mergă la sfat ? Numesc deputaţi şi rămân acasă. Mulţumită lenei şi banilor, ei sfârşesc prin a avea soldaţi pentru a înrobi patria şi reprezentanţi pentru a o vinde

Opiniile unui popor iau naştere din alcătuirea sa. Deşi legea nu reglementează moravurile, legislaţia este aceea care le dă naştere; când legislaţia slăbeşte, moravurile degenerează, dar atunci judecata cenzorilor nu va putea să facă ceea ce forţa legilor nu va fi făcut

Şi din ultimul capitol, care mi s-a părut a fi mai mult un manifest din partea autorului:

Religia considerată în raport cu societatea, care este fie generală, fie particulară, poate la rândul ei să se împartă în 2 categorii: anume religia omului şi religia cetăţeanului. Cea dintâi, fără temple, fără altare, fără ritualuri, limitată la cultul pur interior al Dumnezeului suprem şi la datoriile eterne ale moralei, este simpla şi curata religie a evangheliei, adevăratul teism şi ceea ce se poate numi dreptul divin natural. Cealaltă, mărginită la o singură ţară, îi dă zeii săi, patronii săi proprii şi tutelari. Ea îşi are dogmele, riturile, cultul său exterior prevăzut prin legi: cu excepţia numai a naţiunii care o urmează, totul este pentru ea necredincios, străin, barbar; ea nu întinde datoriile şi drepturile omului decât până unde poate ajunge cu altarele sale. Aşa au fost toate religiile celor dintâi popoare, cărora li se poate da numele de drept civil sau pozitiv.

Eu zic că merită citită :)

Leave a Reply



Switch to our mobile site