Jul 15
Cetatea din Prejmer
În localitatea Prejmer, județul Brașov se află cea mai puternic fortificată Biserică din Transilvania.
Pe la 1211, Regele Ungariei Andrei al II-lea pomenește într-un document adresat teutonilor numele râului Târlung, pe lângă care va crește localitatea Prejmer. Cavalerii teutoni care primesc drepturi asupra acestui teritoriu sunt cei care vor ridica până la un anumit nivel biserica din Tartlau (denumirea săsească a localității). Lăcașul de cult a fost construit în stilul gotic burgund introdus de cistercieni la Cârța.
Ca și alte monumente din Transilvania, biserica fortificată de la Prejmer a suferit numeroase intervenții, dar în urma restaurării întreprinse de Direcția Monumentelor între 1960 și 1970 ea și-a căpătat forma inițială. Constituie cel mai bine păstrată și cea mai puternică biserică-cetate medievala din Estul Europei.
Cetatea încă nu este foarte cunoscută turiștilor, însă face progrese. Când am vizitat-o erau acolo mai multe grupuri de străini. Mi s-a părut deosebit de interesant zidul de refugiu al cetății, aflat în interiorul său. Ideea e că dacă dușmanul trecea de primul rând de ziduri, mai găsea încă un rând, de unde oștenii aruncau smoală fierbinte și trăgeau cu arcul, tunul sau ce mai aveau la îndemână. În mijlocul cetății domnește Biserica, unde găsim o orgă foarte frumoasă (am înțeles că aici se țin destul de frecvent și concerte de orgă) precum și o zonă dedicată eroilor căzuți în primul și al doilea război mondial.
Mai jos aveți și o galerie de poze care laudă singură măreția cetății
July 21st, 2011 at 11:45
Hah! Am rude acolo, locuiesc la 300m de cetatea din poze :D
July 21st, 2011 at 11:46
Eu am cunoștințe care locuiesc tot cam la 300m, poate mai puțin :d
July 27th, 2011 at 16:41
Ce coincidenta :D
August 27th, 2011 at 22:38
[…] despre 6 cetăţi din zona Braşovului: Cetatea Rupea, Cetatea Făgăraş, Cetatea Feldioara, Biserica Fortificată Prejmer, Biserica Fortificată Viscri, Biserica Fortificată […]