Teodor Mincu: Jurnal de călătorie

Zilele astea citesc o carte despre fapte întâmplate în perioada interbelică și în timpul celui de-al doilea război mondial.

Toată lumea are impresia că perioada interbelică a fost una dintre cele mai bune momente economice și culturale ale țării noastre, însă lucrurile nu erau chiar așa de roz. Perioada interbelică, marcată de domnia regelui Carol al II lea (între 8 iunie 1930 și 6 septembrie 1940), a însemnat un dezastru mai ales pe plan politic, drept dovadă fiind nașterea mișcării legionare, care a avut ca apogeu ajungerea la putere în 14 septembrie 1940 și înființarea „Statului Național-Legionar Român”. Tot în perioada interbelică își are rădăcinile și mișcarea comunistă ce va crește pe parcurs și va lua puterea după război. Evident că adepții comunismului nu au apărut peste noapte, după război, ci s-au format în timp, ca o căpușă, fiind ajutați foarte mult de propaganda rusă.

Revenind la România Mare, aceasta a deținut pe lângă teritoriile actuale, următoarele teritorii:

1. Cadrilaterul
2. Basarabia (atenție, fără Transnistria, dar includea și Buceagul (zona din nordul Deltei Dunării, aflată acum în Ucraina))
3. Nordul Bucovinei (zona cu Cernăuți)

Având în vedere exodul de români din ultima vreme, să vezi oameni mândrii că sunt români și care și-ar dori să facă parte din românia este un lucru deosebit de frumos, însă deosebit de rar întâlnit. Acești oameni se află în aceste teritorii pierdute în cel de-al Doilea Război Mondial.

Deși toți știm în mare cum stau lucrurile, voi trate în amănunt, în articolele următoare, istoricul acestor zone și dacă merităm din punct de vedere istoric să le primim înapoi, sau nu.