Am văzut filmul la cinema. A avut plăcerea de a sta lângă nişte melteni care au comentat pe tot parcursul filmului.
Înainte de a merge la film am auzit păreri de rău de la alţi românaşi care au fost la film. Că cică unii au plecat şi în timpul filmului şi tot aşa..
Iată şi părerea mea :
“Eu când vreau să fluier, fluier“, este un film de prezentare, aş putea spune cu caracter de film documentar despre viaţa deţinuţilor din penitenciare. Silviu, personajul principal mai are 2 săptămâni până la eliberare. Pe de o parte el trebuie să se păzească de colegii de celulă şi de provocările lor (pentru că au aflat şi ei că Silviu se va elibera şi astfel îl provoacă pentru că acestuia să i se prelungească pedeapsa) iar pe de altă parte nu vrea să o lase pe mama sa să-l ia cu ea în Italia pe fratele său mai mic.
Numele filmului nu apare în nici una dintre replicile din film, aşa cum m-aş fi aşteptat să se întâmple. Pur şi simplu titlul filmului reflectă atitudinea lui Silviu, şi anume aceea că este dispus să suporte multe lucruri pentru a-şi atinge scopul (de a se elibera la timp), iar atunci când simte că nu se mai poate face nimic pe cale paşnică, este dispus să suporte consecinţele acţiunilor sale, acţiuni de o importanţă decisivă pentru el.
Consider deci că este un film ce merită văzut!
La fel ca multe lucruri “Made in Romania”, filmul românesc este discreditat de către români(!). Începând cu “Furia“, “Marfa şi Banii” şi “Filantropica” am devenit un mare fan al filmelor româneşti. De multe ori am încercat să-mi conving prietenii să ne uităm la un film românesc şi de puţine ori am reuşit.
Părerea mea este că filmul românesc nu este făcut pentru oricine şi/sau pentru oricând. Cele mai multe filme româneşti transmit un mesaj mult mai profund decât un film producţie SUA. Problema este că trebuie să-l identifici şi să meditezi puţin asupra lui.
Am ajuns la o vârstă la care după finalul filmului în mod automat caut să identific mesajul transmis, sau motivul pentru care s-a făcut acest film. De multe ori motivul ascunde şi mesajul. Teoretic orice film are un mesaj.
Problema filmelor româneşti este că marea lor majoritate sunt drame. Sunt întâmplări din trecutul nostru..Şi de obicei dramele au şi cel mai mare succes. Acest lucru spune şi el ceva despre trecutul nostru, nu crezi? Oare de ce ne ies bine numai filme cu sărăcie, tristeţe, crime, ţigani şi aşa mai departe? Pentru că ăsta este trecutul şi prezentul nostru adevărat. Simplu.
Ca orice pădure care are uscăciunile sale..există şi filme româneşti slabe..sau ca să fiu corect, filme care nu mi-au plăcut.
Concluzia este că pentru a aprecia un film românesc trebuie să ai o anumită stare de spirit. Să fii pregătit pentru a înfrunta realitatea românească (de cele mai multe ori) şi de a medita asupra mesajului din film.
