Teodor Mincu: Jurnal de călătorie

“Polemici Cordiale” este o carte care necesită o cultură literară/filosofică pentru a fi înţeleasă în deplinătatea ei. Opera nu are un fir epic, ci este alcătuită din mici esee, mai concret din scrisori, discursuri imaginare precum şi alte dezbateri ce conturează modalitatea tipică a autorului de a comunica în cărţile sale: dialogul şi procesul imaginar.

Aşa cum am mai zis, chiar dacă uneori nu vei înţelege mesajul unui eseu, sau nu vei ştii la ce se referă autorul pentru că nu cunoşti anumite personaje evocate, tot rămâi cu un lucru bun citind această carte, şi anume cu bogăţia limbajului autorului, precum şi cu multe idei uşor de identificat.
Pentru a demonstra cele de mai sus, iată câteva citate care mie mi s-au părut deosebite:

1. Artistul vrea să fie mai mult decât trubadurul realităţii. Vrea să fie interpretul ei, convins că a înţelege natura nu înseamnă a o reproduce servil, ci orgoliul de a o concura.

2. Căci dacă adevărul este “ceea ce există”,speranţa este acea parte din ceea ce există care nu vrea niciodată să se aşeze în genunchi, care refuză să se consoleze, să se împace cu răul.

3. Nostalgia imperfecţiunii: Nu prea văd ce rost ar mai avea arta într-o lume care ar fi desăvârşită şi nu şi-ar mai dori nimic. Vechiul errare humanum est ar putea fi înţeles şi altfel. Că desăvârşirea ucide omenescul şi eşuează în divin. Stinge speranţa. Ce să mai spere un zeu ? Poate cel mult să reajungă om.

Am citit această carte deoarece am primit-o de la logodnica mea.
Titlul îmi suna cunoscut, şi am zis hai să încerc.

Cartea înfăţişează câteva zile din viaţa adolescentului Holden, din New York. Puştiul a fost dat afară de la şcoală pentru a 3 oară şi ezită să meargă acasă în aceste condiţii.

Holden are nişte bani de buzunar strânşi dealungul timpului şi preferă să trăiască câteva zile pe cont propriu în New York.

Băiatul, aparent are o gândire foarte matură însă pe măsură ce parcurgem cartea remarcăm de fapt că este în continuu nemulţumit de ce i se întâmplă, iar libertatea dată de suma de bani (limitată) pe care o deţine îl aruncă în tot felul de situaţii ciudate, neplăcute.

Interesant este faptul că în aceste zile pur şi simplu nu are nici o constrângere pentru ceea ce-şi doreşte (desigur bugetul este limitat, însă este suficient pentru a-i ocupa timpul în permanenţă) şi iată că putem observa pur şi simplu un haos în acţiunile sale, şi dacă citiţi întreaga carte, şi finalul la care s-a ajuns în acest caz. Aceste zile sunt, cred eu, picăturile care au umplut paharul.

Deosebit faţă de alte cărţi citite de mine este limbajul cu care este narată acţiunea, deoarece naraţia se face prin graiul băiatului (cu multe elemente de argou), în traducere în limba română din limba engleză.

Alte recenzii mai găsiţi aici şi aici, iar cartea o puteţi citi gratuit aici

Cartea pentru care nu ai un loc bine stabilit în bibliotecă pentru că ea nu aparţine unui gen literar popular. Toată copilăria m-am lovit de ea, am mutat-o de aici dincolo şi tot aşa. În anul I de facultate, la cursul de filosofie, profesoara a pomenit din nou de ea… Este o carte care mi-a stârnit interesul pe parcurs, m-am tot lovit de ea, până m-am hotărât să o citesc. Să aflu despre ce este vorba în această carte ce nu-şi găseşte locul în bibliotecă.

“Contractul social” este un tratat de drept politic. Este o piatră de temelie în realizarea legilor de bază, a constituţiilor, din statele moderne. Rousseau ne arată cum nevoia umană a generat legile şi guvernământul, cum statele s-au format din necesitatea oamenilor de a se ajuta reciproc şi nevoia de o protecţie care să elimine “legea celui mai puternic”, care dăinuia pe vremea când omul se afla în stare naturală. Astfel omul trece din starea de libertate naturală în starea de protecţie civilă.

Cartea începe prin a explica baza societăţilor şi a statelor şi se termină fulminant printr-un capitol despre religia civilă (!)

Citate:

Pactul fundamental, în loc să distrugă egalitatea naturală, dimpotrivă, înlocuieşte printr-o egalitate morală şi legitimă toată inegalitatea fizică dintre oameni pe care a putut-o lăsa natura; astfel, putând fi inegali ca forţă sau ca geniu, devin toţi egali prin convenţie şi prin drept.

De îndată ce îndatoririle obsteşti încetează de-a mai fi principala preocupare a cetăţenilor, care preferă să-şi pună mai bine la contribuţie punga decât persoana, statul se şi află în pragul ruinei. Trebuie să meargă la luptă ? Ei plătesc armate şi rămân acasă. Trebuie să mergă la sfat ? Numesc deputaţi şi rămân acasă. Mulţumită lenei şi banilor, ei sfârşesc prin a avea soldaţi pentru a înrobi patria şi reprezentanţi pentru a o vinde

Opiniile unui popor iau naştere din alcătuirea sa. Deşi legea nu reglementează moravurile, legislaţia este aceea care le dă naştere; când legislaţia slăbeşte, moravurile degenerează, dar atunci judecata cenzorilor nu va putea să facă ceea ce forţa legilor nu va fi făcut

Şi din ultimul capitol, care mi s-a părut a fi mai mult un manifest din partea autorului:

Religia considerată în raport cu societatea, care este fie generală, fie particulară, poate la rândul ei să se împartă în 2 categorii: anume religia omului şi religia cetăţeanului. Cea dintâi, fără temple, fără altare, fără ritualuri, limitată la cultul pur interior al Dumnezeului suprem şi la datoriile eterne ale moralei, este simpla şi curata religie a evangheliei, adevăratul teism şi ceea ce se poate numi dreptul divin natural. Cealaltă, mărginită la o singură ţară, îi dă zeii săi, patronii săi proprii şi tutelari. Ea îşi are dogmele, riturile, cultul său exterior prevăzut prin legi: cu excepţia numai a naţiunii care o urmează, totul este pentru ea necredincios, străin, barbar; ea nu întinde datoriile şi drepturile omului decât până unde poate ajunge cu altarele sale. Aşa au fost toate religiile celor dintâi popoare, cărora li se poate da numele de drept civil sau pozitiv.

Eu zic că merită citită :)

Este o carte despre care am auzit vorbindu-se des. Am auzit oameni făcând referire la această carte, mi-am dat seama că perioada optimă pentru citire ar fi fost la vârsta adolescenţei, maxim studenţiei. Dar cum eu am fost un copil neascultător uneori, nu m-am ocupat de această carte şi am regăsit-o după ani de zile în biblioteca familiei, aşa că m-am hotărât să elimin misterul acestei cărţi.

M-am mai decis să nu mai povestesc acţiunea cărţii pentru că dacă doreşte cineva să citească cartea, să existe totuşi elemente de suspans, nu vreau să povestesc “cum se termină”.

După cum spune şi numele “Marile Speranţe”, cartea doreşte să ne transmită câteva idei esenţiale şi demne de urmat în viaţă în ceea ce priveşte scara valorilor din societate, diferenţa dintre esenţă şi aparenţă.

Romanul urmăreşte viaţa unui fiu de ţăran, pe nume Pip, din ţinuturile aflate în “mărginimea” Londrei, care are ocazia să cunoască nişte persoane bogate, cu aşteptări pe măsură de la viaţă. Băiatul este fascinat de stilul de viaţă al acestor persoane şi începe să tindă la o nouă condiţie şi anume cea de gentleman, care să-i asigure o viaţă în cercurile selecte din Londra.

Acţiunea romanului ne va înfăţişa că Pip umblă după nişte valori false şi că ajutorul în viaţă va veni de la cine se aşteaptă mai puţin. Autorul ne înfăţişează faptul că în jurul banilor mulţi oscilează invidia, răutatea, oamenii cu 2 feţe, dispreţul.

În cele din urmă Pip se va regăsi în condiţia cu care şi-a început viaţa, şi anume într-o lume a modestiei şi a adevăratelor valori.

PS. Mi se pare foarte interesant ca după ce citesc o carte să caut recenzii pe Internet pentru cartea respectivă. Îmi arată modul în care au perceput alţii mesajele şi îmi confirmă (sau nu) faptul că am extras mesajul corect din carte.

La vârsta de 77 ani Octavian Paler încearcă să-şi contureze un autoportret. Remarcă însă că memoria sa are “pete albe” şi astfel aseamănă această autodescriere cu o oglindă spartă, ce nu poate reda o imagine întreagă,clară şi fără lipsuri.

Explicaţia pentru această carte este relatată încă de la început:

În rest, explicaţia pentru nevoia mea de confesiune e foarte simplă. Fiind un introvertit, nu am cum să scap de “eu”. Nu pot să scriu dacă nu mă descriu.

Aceasta este cea de-a 4 carte scrisă de Octavian Paler pe care o citesc şi doresc să remarc faptul că în toate cărţile scrise de el şi pe care le-am citit eu (Viaţa pe un peron, Viaţa ca o coridă, Convorbiri cu Octavian Paler), autorul vorbeşte despre sine. Chiar dacă uneori inventează un personaj, cum ar fi profesorul de istorie din Viaţa pe un peron, toate întâmplările trăite de eroi, au fost trăite în esenţă de autor.

Astfel şi aici (care este o carte scrisă cu acest scop, al amintirilor) am regăsit multe din întâmplările din adolescenţa sa, cu precădere din anii liceului şi ai studenţiei. Majoritatea relatărilor şi din celelalte cărţi fiind din această perioadă.

În “Viaţa ca o coridă” sau “Viaţa pe un peron”, autorul trimiteri la viaţa sa, tinde parcă să se dezlănţuie în lumea amintirilor, însă este forţat să se reîntoarcă la subiectul pe care îl tratează în fiecare dintre cărţi. În “Autoportret într-o oglindă spartă” şi “Convorbiri cu Octavian Paler”, am senzaţia că pur şi simplu autorul devine liber ca pasărea cerului şi poate relata din experienţa vieţii sale tot ceea ce doreşte şi consideră că merită transmis cititorilor săi.

M-am apucat de cartea asta deoarece am citit câteva lucruri despre ea într-una din cărţile scrise de Octavian Paler. Nu ştiam la ce să mă aştept.

Numele cărţii se referă la groapa de gunoi din cartierul Cuţarida, aflat la marginea Bucureştiului, în zona Griviţei. Acţiunea se întâmplă în perioada interbelică.

Autorul urmăreşte dezvoltarea mahalalei Cuţarida în paralel cu relatarea aventurilor unei găşti de hoţi condusă de (“Stăpânul”) Bozoncea.

Astfel ne sunt oferite detalii amănunţite din viaţa celor ce formau mahalaua, a celor ce au dezvoltat-o: Stere cârciumarul, Grigore gunoierul şi Aglaia soţia sa, viaţa zidarilor şi a cfr-iştilor ce şi-au construit case de lut în acea zonă.

Toată acţiunea se petrece în apropierea gropii de gunoi ce juca rol de ascunzătoare de multe ori pentru bandiţii lui Bozoncea.

Cartea transmite nenumărate mesaje demne de ţinut minte o viaţă.
Dintre cele pe care le-am remarcat în mod deosebit voi relata 2, primul îl voi transmite pintr-un citat care mi-a rămas şi acum în minte, iar al doilea prin relatarea unei întâmplări din carte.

1. Citatul: “Mâna are 5 degete, dar când acestea se strâng formează un pumn”

2. La un moment dat ucenicul găştii de hoţi Paraschiv acumulează în gaşcă experienţă, fiind o fire mai nărăvaşă simte că începe să aibe putere şi răstoarnă căpetenia hoţilor, pe Bozoncea. Bozoncea care devenise un pic mai în vârstă şi nu mai avea aceeaşi vână ca în tinereţe.

Hoţii de genul celor din “Groapa” sunt genul de oameni care nu stau prea mult pe gânduri când săvârşesc crime sau furturi. Sunt oameni la care primul instinct primează. Şi astfel ei fac legătura între societatea umană normală şi animale, sunt o stare intermediară, dar care păstrează condiţia fundamentală a vieţii şi vieţuitoarelor pe acest pământ, şi anume că întotdeauna un lider care devine slab de-alungul timpului va fi “mâncat”/înlocuit de pretendenţii mai tineri.

Am ajuns la concluzia că aşa este construită viaţa şi că aşa trebuie să fie. Aşa cum acceptăm moartea ca fiind parte din viaţă, trebuie să acceptăm şi faptul că cel mai puternic va avea pretenţia de a deţine puterea în comunitate şi o va câştiga dacă conducătorul curent este slăbit, nu e loc de respect sau înţelegere.

Este ce-a de-a treia carte scrisă de O. Paler, pe care o citesc. Stilul inconfundabil este prezent şi în “Viaţa ca o coridă”, carte în care autorul face o paralelă între vestitele coride şi viaţa sa.

Cuprinsul cărţii oscilează între relatări legate de coride şi însemnătatea lor, şi amintiri din viaţa scriitorului, cu predilecţie din perioadă liceului. De asemenea ne sunt relatate şi amintiri din perioada copilăriei, trăită în Lisa, satul său natal aflat la 18 km. de Făgăraş

La fel ca şi în “Viaţa pe un peron”, şi aici scriitorul aminteşte de obsesiile din timpul vieţii sale, cum ar fi partidele de şah, sau plăcerea dusă la extrem pentru muzica simfonică.

Ca şi în celelalte cărţi ale sale, am remarcat din nou modalitatea în care autorul tratează evenimentele pe care le analizează, punerea în balanţă a ambelor părţi, ca într-un proces de tribunal, jucând rolul avocatului pentru fiecare dintre părţile aflate în opoziţie, pentru ca în final să nu poată da o sentinţă.

Am extras şi câteva citate care mi s-au părut deosebite:

1. Vrând să ştii cât mai multe, rişti să ştii câte puţin din toate, dar să nu ştii aproape totul despre nimic. O prea mare curiozitate, transformată de tine în viciu, poate deveni primejdioasă, deoarece profunzimea pretinde să-i jertfeşti ceva, să-ţi limitezi aria interesului. Orgoliul de a întreprinde “mai mult” presupune umilinţa de a te ocupa de “mai puţin”.

2. Viata e rotunda, s-ar zice. Ca pământul. Mergi, mergi şi te trezeşti în acelaşi punct uneori. Doar că ai riduri şi amintiri.

3. Râsul e un dezinfectant, spuneai, un dezinfectant de origine divina. Numai că trebuie să râzi totdeauna la timp, înainte de a se întinde infecţia.

4. Siliţi să aflăm zilnic, din discuţii, din atmosferă, că moartea ameninţă din toate părţile, trăiam precum cârtiţele în subteranele unei lucidităţi premature, cuminţiţi înainte de a îndrăzni

5. Erai de părere că misterelenu trebuie să fie violate. Că nu trebuie să ne încăpăţânăm să explicăm inexplicabilul. Explicat, ziceai tu, misterul nu se lămureşte, ci moare. Singura şansă de a-l păstra intact este de a renunţa să-l explici

6. Când vei găsi ceva (vrednic de însemnare) şi nu vei avea hârtie să scrii, scrie (chiar) pe hainele tale

7. Căci dacă e o fericire să începi, în orice sfârşit e ceva trist

8. Şi, încă o dată am descoperit că nu există “mai târziu”. Ceea ce n-am spus la timpul cuvenit nu mai poate fi spus.

9. De altfel, tu erai de părere că fiecare găseşte într-un lucru ceva ce doreşte să caute. Dacă este aşa, o legendă are multe şanse să fie mai frumoasă şi mai puternică decât un adevăr.

10. Cu alte cuvinte, durerea te învaţă să suferi şi pentru altul, sau, măcar să nu-l dispreţuieşti că suferă

În romanul “Desculţ”, Zaharia Stancu evocă viaţa ţăranului român dinainte de răscoala de la 1907 şi până undeva spre finalul primului război mondial.

Numele romanului provine de la faptul că în acele vremuri ţăranii români umblau desculţi începând de primăvara devreme şi până toamna târziu. Era ca un statut social. Ţăranii mai înstăriţi erau descrişi în primul rând prin faptul că “merge încălţat cu..”.

Acţiunea se petrece în satul Omida, un sat din Bărăgan, aflat între Turnu Măgurele şi Roşiorii de Vede. În satul Omida nu exista nici un conac boieresc, astfel că la răscoala din 1907, oamenii de aici au descins în alte sate din apropiere.

Acţiunea romanului este prezentată prin ochii lui Darie, băiatul lui Tudor, din satul Omida, ce mai avea încă 9 copii.

În evocarea autorului am remarcat folosirea cu preponderenţă a enumerării, în descrierea unui peisaj, sau a unei situaţii, încercând să cuprindă tot ansamblul prezentat şi pentru a evita apariţia unor suspiciuni în ceea ce priveşte omisiunea datorită preferinţelor scriitorului.

Într-o primă parte a cărţii, Darie ne povesteşte modul de viaţă al ţăranilor români, obligaţi să îndure regimul impus de clasa boierească din acea vreme.
Aici imaginea de referinţă este cea în care la strângerea viei, ţăranii au fost obligaţi să poarte botniţe de metal pentru a intra la muncă.

Apoi urmează evenimentele de la 1907, unde sunt prezentaţi ţăranii “răcorindu-şi” sufletele, pe conacurile boiereşti.

Darie începe apoi şcoala primară, este trimis la Roşiori în grija unor meşteşugari locali, după care acesta revine acasă cu gândul de a începe liceul.

Acest din urmă plan este stricat de începerea Primului Război Mondial, de a cărui evocare prin ochii ţăranilor români se ocupă scriitorul în ultima parte a cărţii.

Citate remarcate:

“Caută în toate câte le vezi tâlcul lor adevărat şi adânc, Darie”

Ieri a fost 21 noiembrie, ziua mea.

Nu ştiu de câţi ani nu am mai nimerit o zi aşa de însorită şi frumoasă, pe 21. A fost o zi fără stresul parţialelor, sau al examenelor de la ASE, a fost o zi în care nu am fost stresat de muncă (deşi am făcut 2,3 chestii dar au fost aşa..”a pleasure”).

A fost o zi în care mi-am făcut mie un cadou, şi anume am pus prima cărămidă la baza proiectului despre care am vorbit acum 21 de zile , am terminat prima carte şi anume: “Desculţ” de Zaharia Stancu.

Voi face un review despre carte, astăzi în cursul zilei.

Viaţa este construită din obiective. Primele obiective pe care le avem în viaţă sunt legate de învăţătură: să iau bac-ul cu notă mare, să intru la facultate, să nu am restanţe, etc.

Apoi încep obiectivele din viaţă noastră matură, de obicei legate de vârstă: până la 27 de ani vreau să am mercedes, până la 30 de ani vreau să călăresc, etc

Astăzi mi-am propus primul meu obiectiv de viaţă. Ce-mi doresc să fac până mor. Probabil sunteţi curioşi care ar putea fi acest obiectiv?..

Unul dintre obiectivele mele, până mor este să citesc 90% din cărţile lăsate moştenire de părinţii mei. Cred că peste 100 de cărţi sunt, dacă nu mai multe…

PLUS Toate lucrările lui Octavian Paler.

Voi creea aici o secţiune, numită Carte, unde voi povesti despre fiecare carte citită, voi face nişte “recenzii” pentru fiecare dintre ele.