Mar 30 2011

Visez să fac ce vreau fără compromisuri.

Tag: Artă,RomaniaTeodor Mincu @ 08:30

În ceea ce privește lucrurile pe care le întreprindem, de multe ori apar compromisuri care alterează munca noastră în starea ei pură.

Compromisurile pot avea mai multe cauze:
1. Este o dorință personală a: șefului, colegului, patronului, furnizorului, etc.
2. Este vorba de bani.

Primul caz, dacă persoana cu ifose face parte din echipă și îi vrea binele, nu este chiar atât de dramatic. Partea nasoală este că nu poți refuza persoana, pentru că este „un apropiat”. Dar oricum, speri că data viitoare intervenția nu se va mai repeta.
Citește în continuare..


Jan 12 2010

“AUTOPORTRET Într-o oglindă spartă” de Octavian Paler

Tag: Artă,Carte,Personalităţi MarcanteTeodor Mincu @ 02:24

La vârsta de 77 ani Octavian Paler încearcă să-şi contureze un autoportret. Remarcă însă că memoria sa are “pete albe” şi astfel aseamănă această autodescriere cu o oglindă spartă, ce nu poate reda o imagine întreagă,clară şi fără lipsuri.

Explicaţia pentru această carte este relatată încă de la început:

În rest, explicaţia pentru nevoia mea de confesiune e foarte simplă. Fiind un introvertit, nu am cum să scap de “eu”. Nu pot să scriu dacă nu mă descriu.

Aceasta este cea de-a 4 carte scrisă de Octavian Paler pe care o citesc şi doresc să remarc faptul că în toate cărţile scrise de el şi pe care le-am citit eu (Viaţa pe un peron, Viaţa ca o coridă, Convorbiri cu Octavian Paler), autorul vorbeşte despre sine. Chiar dacă uneori inventează un personaj, cum ar fi profesorul de istorie din Viaţa pe un peron, toate întâmplările trăite de eroi, au fost trăite în esenţă de autor.

Astfel şi aici (care este o carte scrisă cu acest scop, al amintirilor) am regăsit multe din întâmplările din adolescenţa sa, cu precădere din anii liceului şi ai studenţiei. Majoritatea relatărilor şi din celelalte cărţi fiind din această perioadă.

În “Viaţa ca o coridă” sau “Viaţa pe un peron”, autorul trimiteri la viaţa sa, tinde parcă să se dezlănţuie în lumea amintirilor, însă este forţat să se reîntoarcă la subiectul pe care îl tratează în fiecare dintre cărţi. În “Autoportret într-o oglindă spartă” şi “Convorbiri cu Octavian Paler”, am senzaţia că pur şi simplu autorul devine liber ca pasărea cerului şi poate relata din experienţa vieţii sale tot ceea ce doreşte şi consideră că merită transmis cititorilor săi.


Jan 01 2010

“Groapa”, de Eugen Barbu

Tag: Artă,CarteTeodor Mincu @ 22:16

M-am apucat de cartea asta deoarece am citit câteva lucruri despre ea într-una din cărţile scrise de Octavian Paler. Nu ştiam la ce să mă aştept.

Numele cărţii se referă la groapa de gunoi din cartierul Cuţarida, aflat la marginea Bucureştiului, în zona Griviţei. Acţiunea se întâmplă în perioada interbelică.

Autorul urmăreşte dezvoltarea mahalalei Cuţarida în paralel cu relatarea aventurilor unei găşti de hoţi condusă de (“Stăpânul”) Bozoncea.

Astfel ne sunt oferite detalii amănunţite din viaţa celor ce formau mahalaua, a celor ce au dezvoltat-o: Stere cârciumarul, Grigore gunoierul şi Aglaia soţia sa, viaţa zidarilor şi a cfr-iştilor ce şi-au construit case de lut în acea zonă.

Toată acţiunea se petrece în apropierea gropii de gunoi ce juca rol de ascunzătoare de multe ori pentru bandiţii lui Bozoncea.

Cartea transmite nenumărate mesaje demne de ţinut minte o viaţă.
Dintre cele pe care le-am remarcat în mod deosebit voi relata 2, primul îl voi transmite pintr-un citat care mi-a rămas şi acum în minte, iar al doilea prin relatarea unei întâmplări din carte.

1. Citatul: “Mâna are 5 degete, dar când acestea se strâng formează un pumn”

2. La un moment dat ucenicul găştii de hoţi Paraschiv acumulează în gaşcă experienţă, fiind o fire mai nărăvaşă simte că începe să aibe putere şi răstoarnă căpetenia hoţilor, pe Bozoncea. Bozoncea care devenise un pic mai în vârstă şi nu mai avea aceeaşi vână ca în tinereţe.

Hoţii de genul celor din “Groapa” sunt genul de oameni care nu stau prea mult pe gânduri când săvârşesc crime sau furturi. Sunt oameni la care primul instinct primează. Şi astfel ei fac legătura între societatea umană normală şi animale, sunt o stare intermediară, dar care păstrează condiţia fundamentală a vieţii şi vieţuitoarelor pe acest pământ, şi anume că întotdeauna un lider care devine slab de-alungul timpului va fi “mâncat”/înlocuit de pretendenţii mai tineri.

Am ajuns la concluzia că aşa este construită viaţa şi că aşa trebuie să fie. Aşa cum acceptăm moartea ca fiind parte din viaţă, trebuie să acceptăm şi faptul că cel mai puternic va avea pretenţia de a deţine puterea în comunitate şi o va câştiga dacă conducătorul curent este slăbit, nu e loc de respect sau înţelegere.


Dec 18 2009

Ce-i cu florile de măr?

Tag: Artă,folclor,RomaniaTeodor Mincu @ 00:58

Am remarcat prezenţa motivului cu Flori de măr în foarte multe dintre cântecele româneşti.

Am găsit aici:
Iris cu Felicia Filip – Flori de măr (cred că aşa se numeşte melodia, dar mă mai documentez)

Ştefan Hruşcă – Flori de măr (are şi el o colindă cu acest nume)

Şi în mod sigur mai sunt, posibil să fie ceva şi pe la Phoenix, dar nu sunt sigur încă. Studiez şi completez.


Dec 16 2009

Frumuseţile vieţii

Tag: Artă,folclor,Muzică,RomaniaTeodor Mincu @ 19:29

Uneori te bucur că eşti român, te bucur de viaţă. Iată melodia care m-a indus în această stare :)


Stefan Hrusca – Marut, margaritar


Dec 06 2009

“Viaţa ca o coridă”, de Octavian Paler

Tag: Artă,CarteTeodor Mincu @ 19:16

Este ce-a de-a treia carte scrisă de O. Paler, pe care o citesc. Stilul inconfundabil este prezent şi în “Viaţa ca o coridă”, carte în care autorul face o paralelă între vestitele coride şi viaţa sa.

Cuprinsul cărţii oscilează între relatări legate de coride şi însemnătatea lor, şi amintiri din viaţa scriitorului, cu predilecţie din perioadă liceului. De asemenea ne sunt relatate şi amintiri din perioada copilăriei, trăită în Lisa, satul său natal aflat la 18 km. de Făgăraş

La fel ca şi în “Viaţa pe un peron”, şi aici scriitorul aminteşte de obsesiile din timpul vieţii sale, cum ar fi partidele de şah, sau plăcerea dusă la extrem pentru muzica simfonică.

Ca şi în celelalte cărţi ale sale, am remarcat din nou modalitatea în care autorul tratează evenimentele pe care le analizează, punerea în balanţă a ambelor părţi, ca într-un proces de tribunal, jucând rolul avocatului pentru fiecare dintre părţile aflate în opoziţie, pentru ca în final să nu poată da o sentinţă.

Am extras şi câteva citate care mi s-au părut deosebite:

1. Vrând să ştii cât mai multe, rişti să ştii câte puţin din toate, dar să nu ştii aproape totul despre nimic. O prea mare curiozitate, transformată de tine în viciu, poate deveni primejdioasă, deoarece profunzimea pretinde să-i jertfeşti ceva, să-ţi limitezi aria interesului. Orgoliul de a întreprinde “mai mult” presupune umilinţa de a te ocupa de “mai puţin”.

2. Viata e rotunda, s-ar zice. Ca pământul. Mergi, mergi şi te trezeşti în acelaşi punct uneori. Doar că ai riduri şi amintiri.

3. Râsul e un dezinfectant, spuneai, un dezinfectant de origine divina. Numai că trebuie să râzi totdeauna la timp, înainte de a se întinde infecţia.

4. Siliţi să aflăm zilnic, din discuţii, din atmosferă, că moartea ameninţă din toate părţile, trăiam precum cârtiţele în subteranele unei lucidităţi premature, cuminţiţi înainte de a îndrăzni

5. Erai de părere că misterelenu trebuie să fie violate. Că nu trebuie să ne încăpăţânăm să explicăm inexplicabilul. Explicat, ziceai tu, misterul nu se lămureşte, ci moare. Singura şansă de a-l păstra intact este de a renunţa să-l explici

6. Când vei găsi ceva (vrednic de însemnare) şi nu vei avea hârtie să scrii, scrie (chiar) pe hainele tale

7. Căci dacă e o fericire să începi, în orice sfârşit e ceva trist

8. Şi, încă o dată am descoperit că nu există “mai târziu”. Ceea ce n-am spus la timpul cuvenit nu mai poate fi spus.

9. De altfel, tu erai de părere că fiecare găseşte într-un lucru ceva ce doreşte să caute. Dacă este aşa, o legendă are multe şanse să fie mai frumoasă şi mai puternică decât un adevăr.

10. Cu alte cuvinte, durerea te învaţă să suferi şi pentru altul, sau, măcar să nu-l dispreţuieşti că suferă


Dec 03 2009

Poze.

Tag: Artă,Romania,Vacanţe şi CălătoriiTeodor Mincu @ 00:08

Acum circ 3 săptămâni, am fost cu maşina (loganu’ meu simpatic) la Cabana Bolboci..am zis eu traseu de off-road..pt o maşină de oraş..dar vorba rumânului..lasă că loganu merge..Şi a şi mers destul de bine!

Cu această ocazie, am strânz şi pânzele de paianjen de pe blogul meu foto, şi iată deci, vă invit la poze!

http://teodormincu.ro/photoblog/index.php?showimage=20

Jos sub poză sunt 2 linkuri, apasă NEXT (dreapta) pt .poza următoare ;)

Aştept păreri!


Dec 02 2009

Ce păţeşti când mergi la un concert marca Phoenix.

Tag: Artă,folclor,Personalităţi Marcante,RomaniaTeodor Mincu @ 00:31

Astăzi am mers la concertul “Cei ce ne-au dat nume” al formaţiei Phoenix.

Spectacolul a avut 2 părţi, şi anume prima parte dedicată zilei de 1 Decembrie şi a doua parte ce a conţinut melodiile clasice Phoenix.

Ce-a de-a doua parte a spectacolului a fost una previzibilă: lumea în picioare, cântând alături de artişti, furtuni de aplauze, într-un cuvânt extaz pentru fanii formaţiei.

Prima parte însă a fost mai specială…
Prima parte a fost un mix de muzică şi imagini. Muzica preponderent instrumentală (incluzând şi fantastica “Ciocârlia”) a fost mixată cu un spectacol de imagini proiectate pe peretele din spatele artiştilor. Imagini specifice româneşti de la sate. Cruci, case ţărăneşti, oameni îmbrăcaţi în port popular, peisaje cu căpiţe de fân, viaţa românească, pur şi simplu viaţa “celor ce ne-au dat nume“.
De asemenea prima parte a fost acompaniată şi de vocile angelice ale corului Acapella.

Este deosebit de greu să transpui în scris ce a fost acolo..
Pentru mine a fost mai mult decât un spectacol, pur şi simplu m-a făcut să mă gândesc la cât de frumoasă este tradiţia românească. M-a făcut să mă gândesc să omul este cel mai important pe lumea asta, pentru că tot ce este frumos în jurul nostru şi nu este creat de natură, este creat de om. Spectacolul din seara asta a fost creat de o echipă de oameni deosebiţi. Câtă valoare a dat concertului toboşarul Ovidiu Lipan Ţăndărică ? dar chitaristul Nicu Covaci ? Eu zic că peste 90%, deci iată ce au făcut 2 oameni, fiecare în felul lui şi în acelaşi timp unic în lume şi timp.

Astfel lecţia pe care am învăţat-o în seara asta a fost că omul este de nepreţuit. Dacă pierzi omul, nu-l mai poţi recupera..nici după 1 an, nici după 100.


Nov 23 2009

Ce-i cu diacriticele.

Tag: ..in diverse,Artă,RomaniaTeodor Mincu @ 12:15

Din când în când tot mi se spune..”nu înţeleg ce te chinui cu diacriticele alea..”, şi într-adevăr este un efort suplimentar în a le utiliza pentru că uneori trebuie să schimbi tastatura pe engleză, pentru parole, scriere de cod (php), etc.

Eu zic că merită, pentru că un procent mare dintre cei care folosesc internetul au typo-uri, şi aveam şi eu f multe în trecut şi încă mai am.

Aşa că atunci când citesc un text (fără diacritice) care este corect, fără typo-uri sau alte greşeli, cu reguli de punctuaţie folosite corect, mi se pare un text de calitate, lucrat, verificat, îngrijit. Cel care a scris a ţinut la textul său nu doar l-a aruncat acolo. Atunci când sunt folosite şi diacritice, pe lângă textul îngrijit, am senzaţia că arta este completă, că cercul s-a închis. Deja nu mai este vorba doar despre un banal text, ci despre o lucrare, un text cu un minim de valoare.

De aceea am fost vrăjit şi scriu în continuare cu diacritice.


Nov 22 2009

“Desculţ”, de Zaharia Stancu

Tag: Artă,Carte,RomaniaTeodor Mincu @ 19:12

În romanul “Desculţ”, Zaharia Stancu evocă viaţa ţăranului român dinainte de răscoala de la 1907 şi până undeva spre finalul primului război mondial.

Numele romanului provine de la faptul că în acele vremuri ţăranii români umblau desculţi începând de primăvara devreme şi până toamna târziu. Era ca un statut social. Ţăranii mai înstăriţi erau descrişi în primul rând prin faptul că “merge încălţat cu..”.

Acţiunea se petrece în satul Omida, un sat din Bărăgan, aflat între Turnu Măgurele şi Roşiorii de Vede. În satul Omida nu exista nici un conac boieresc, astfel că la răscoala din 1907, oamenii de aici au descins în alte sate din apropiere.

Acţiunea romanului este prezentată prin ochii lui Darie, băiatul lui Tudor, din satul Omida, ce mai avea încă 9 copii.

În evocarea autorului am remarcat folosirea cu preponderenţă a enumerării, în descrierea unui peisaj, sau a unei situaţii, încercând să cuprindă tot ansamblul prezentat şi pentru a evita apariţia unor suspiciuni în ceea ce priveşte omisiunea datorită preferinţelor scriitorului.

Într-o primă parte a cărţii, Darie ne povesteşte modul de viaţă al ţăranilor români, obligaţi să îndure regimul impus de clasa boierească din acea vreme.
Aici imaginea de referinţă este cea în care la strângerea viei, ţăranii au fost obligaţi să poarte botniţe de metal pentru a intra la muncă.

Apoi urmează evenimentele de la 1907, unde sunt prezentaţi ţăranii “răcorindu-şi” sufletele, pe conacurile boiereşti.

Darie începe apoi şcoala primară, este trimis la Roşiori în grija unor meşteşugari locali, după care acesta revine acasă cu gândul de a începe liceul.

Acest din urmă plan este stricat de începerea Primului Război Mondial, de a cărui evocare prin ochii ţăranilor români se ocupă scriitorul în ultima parte a cărţii.

Citate remarcate:

“Caută în toate câte le vezi tâlcul lor adevărat şi adânc, Darie”


« Previous PageNext Page »


Switch to our mobile site