Jul 27

Capitalismul în turism

Tag: ..in diverse,RomaniaTeodor Mincu @ 10:10

Trăind într-o țară capitalistă, după principiul cine nu face bani moare, această trăsătură a societății se reflectă și în turism.

În micile călătorii cu bicicleta de acum 2 săptămâni prin Ardeal, am văzut stațiuni balneare în paragină, stațiuni montane prospere, stațiuni montane prospere în ciuda societății care le-a lăsat să moară încet și zilele trecute, la mare, stațiuni în plină dezvoltare.

Principiul care a generat aceste stări ale existenței pentru stațiunile turistice, este foarte simplu: unde este cerere, avem și ofertă. Unde nu, avem paragină. Sistemul capitalist a introdus selecția „naturală” a stațiunilor: unde sunt locuri de văzut și agrement care merită vizitate, există investitori. Unde nu, avem paragină.

Totuși există o cerere în stațiunile balneare, însă nu foarte rentabilă pentru investitorii moderni. Cine face balneo-turism? Pensionarii și eventual nepoțeii lor. Pentru pensionari stațiunile balneare cum ar fi Căciulata, Băile Malnaș, Băile Șugaș, Băile Herculane (chiar) sunt ideale pentru perioade de refacere. Dar pensionarii sunt săraci în România și atunci cine să facă profit de pe urma lor? Eu cred că statul ar trebui să intre în această afacere. Se pot oferi bilete pentru oamenii care lucrează în domenii de risc ce necesită refacere balneară, pentru pensionari și tot așa, însă statul/casele de sănătate/casele de pensii ar fi cele mai în măsură să managerieze acest turism. Însă la noi încă nu sunt bani de așa ceva.

Mai sus am discutat despre stațiuni balneare în paragină însă o stațiune de același tip care s-a dezvoltat foarte bine este Băile Felix. Dar nu pentru că are un flux mare de pensionari, ci pentru că mulți preferă să meargă acolo decât la Marea Neagră (distanța mare), pentru apele termale desigur, pentru cazare ieftină la pensiuni, etc. Există cerere, există și ofertă de calitate.

O stațiune sau un loc foarte interesant, care a rezistat împotriva cursului naturii este Muntele Roșu. Drumul spre Muntele Roșu nu este practicabil cu mașina sau cu orice alt autovehicul, iar distanța este de 3 km de la DN1A. 3 km de urcare destul de abruptă pentru mers pe jos, aș zice imposibil pentru persoanele de peste 60 de ani, în funcție de starea sănătății. Eu când am ajuns sus, am văzut 1-2 cabane în stare destul de bună, semn că deși drumul este atât de rău, oamenii vin.

Zilele trecute am fost în Vama Veche și am remarcat noi progrese în dezvoltarea stațiunii. Drumuri care anul trecut nu erau asfaltate, anul acesta sunt ca-n palmă, iar pensiunile au evoluat. Nu mai vezi butoaie pe casă, ci sisteme solare. Apariția noilor pensiuni a dus la creșterea concurenței și la oferirea de servicii mai înalt calitative. Mai sunt zone de îmbunătățit, însă am remarcat o evoluție semnificativă.

Concluzia este că acolo unde este cerere, se vor găsi în mod natural investitori. Acolo unde este cerere, dar nu sunt bani mulți ar trebui să intervină statul, iar acolo unde nu este nici cerere ar trebui renunțat la orice.

2 comentarii to “Capitalismul în turism”

  1. Andrei says:

    “baleno-turism” e ceva turism legat de balene? :p Daca da, e ceva foarte curajos la noi in tara… :D

  2. Teodor Mincu says:

    Merci, am modificat :D

Leave a Reply



Switch to our mobile site