Jun 29

Blestemul speranțelor limitate de conjunctură

Tag: MotivareTeodor Mincu @ 09:47

Se dă videclipul de mai jos:

[dacă nu apare videoclipul: Peroni prezintă „Peroni Yacht Week”, 7 tineri distrându-se pe un yacht, precum și la petreceri date împreună cu alți tineri de pe alte yacht-uri (probabil)]

Am arătat câtorva prieteni acest videoclip și le-am spus „Ce mișto ar fi să ne distrăm și noi așa! Poate peste câțiva ani, vom petrece și noi un astfel de sejur!”. Am fost privit cu milă, ironie și mi s-a răspuns în derândere: „ ce băi, ai tu banii ălora? Nu vezi că-s numai tineri de bani gata?” sau „Hai să fim serioși, numai dacă te-ar da banii afară din casă”, „Banii nu înseamnă totul”.

Le dau dreptate pe de o parte, pentru că într-adevăr îți trebuie bani pentru așa vacanțe și implicit pentru un așa stil de viață. Dar de ce să consider acest lucru imposibil, nu am să înțeleg.. Da, nu suntem bogați însă, prin muncă și puțină oportunitate, într-o zi ne vom permite acea vacanță și noi. De ce trebuie ca itinerariul nostru să fie: școală -> facultate -> job (2-3 ani de libertate) ->Căsătorie -> Copii -> Mers la Mănăstiri și Băi termale în vacanță, cu copii mici ->Pensie -> Capăt de linie. De ce? Pentru că în vremea comunismului ăsta era parcursul tuturor, iar părinții noștrii, involuntar (pentru că ei ne doresc tot binele din lume), ne îndrumă spre acest stil de viață?

Sfatul meu este să fim mai optimiști. Eu personal sunt dispus să muncesc și 16 ore pe zi pentru a reuși să-mi permit o vacanță pe un yacht, sau de ce nu, să-mi cumpăr un yacht. Pentru că VREAU un yacht, VREAU o viață BUNĂ (nu MAI BUNĂ, ci BUNĂ) și refuz să cred că nu voi reuși să le am. Vreau să fiu un om care critică pițiponcii având posibilitatea să se amestece între ei dacă dorește, nu să-i critic și de fapt să-mi doresc și eu un „Șeptar” ALB, cum vedem pe toate drumurile. Da, le voi avea probabil cu efect întârziat, pentru că trebuie să muncesc mult pentru ele, dar le voi avea.

Nu-mi imaginez ce este în capul celor care nici măcar nu speră la un astfel de stil de viață, când văd asemenea lucruri. Ce or zice? Ia uite extratereștrii?…Soarta a fost mai generoasă cu unii care s-au născut direct pe yacht, a fost nedreaptă cu unii născuți și părăsiți în tomberon, însă cu mine și cu majoritatea dintre noi a fost ok, pentru că ne-a plasat într-un echilibru (da, chiar și aici, în România). Ne-a dat resurse, uneori minime, dar posibilități maxime. Cine vrea cu adevărat va ajunge să aibe yacht-ul său, mai devreme sau mai târziu.

un comentariu to “Blestemul speranțelor limitate de conjunctură”

  1. Ioana says:

    te inteleg perfect .. si eu gandesc identic nu asemanator:) e trist si totusi o raza de soare este klar in ambitia ta .. a noastra si in faptul k cel putin noi credem in mai bine…

Leave a Reply



Switch to our mobile site