Teodor Mincu: Jurnal de călătorie

A doua aventură 4×4 și prima în sezon de vară a avut loc weekend-ul trecut când am vrut să încercăm muntele cu iarba cu o Dacia Duster.

Prima destinație a fost Lacul Vulturilor, un mic lac periglaciar aflat pe raza județului Buzău. Lacul se află într-o zonă mai puțin cunoscută din Munții Siriului. Eu am auzit accidental de el (de pe facebook, bine-nțeles) și de atunci nu mi l-am mai scos din cap.

Este un lac micuț și cochet, aflat în gol alpin, la înălțimea de 1420 metri.

Există două variante de acces către el: unul dinspre Crasna (jud. Buzău) și altul dinspre Vălenii de Munte. Noi am plecat cu gândul de a urca prin Vălenii de Munte și a coborî spre Crasna.

Deși prognoza era de ploaie în cam toată țara, prima zi a început cu soare și căldură atât cât să ne motiveze să ajungem până sus la lac. Cred că dacă ar fi plouat încă de dimineață, ne-am fi întors de la jumătatea drumului.

Este într-adevăr un drum forestier care urcă spre lac însă am învățat că drumurile forestiere pot fi uscate sau noroioase, cu pământ sau cu pietriș, plane sau cu urcări și coborâri abrupte, aglomerate sau libere, de uzură sau de plăcere.

Drumul din Vălenii de Munte este unul foarte frumos și pitoresc însă începe cu niște șleauri destul de adânci, cu urcări și coborâri abrupte. Fiind la începutul traseului, ne-am cam speriat însă de pe la jumătate și până în golul alpin drumul este pavat cu bolovani (nu vă imaginați piatră cubică).

Chiar de unde începea pavajul au început să se strângă norii, iar când am ajuns în golul alpin acesta era deja într-un nor de ploaie. Încă nu ploua tare, momentan era ceață. Am continuat drumul pe șleaurile de pe platou, mai pe iarbă, mai pe șleau, mai o urcare grea, mai o coborâre abruptă, vizibilitatea era foarte redusă, parcă era o scenă Twean Peaks.

Când am ajuns la Lac, a început ploaia în rafale, iar vântul bătea foarte puternic. Așa de urâtă era vremea încât nu am reușit să fac o poză cu lacul. Am reușit doar să-l văd de pe un deal din vecinătatea sa, timp de câteva secunde.

Acum a început adevărata aventură, adică acel moment când simți un morcov undeva. Anvelopele noastre de vară au început să alunece pe iarba lungă și udă și când intram pe pământ se încârcau cu noroi până la refuz.

Cel mai greu a fost cu coborârile pentru că pur și simplu mașina s-a transformat într-o sanie pe care nu o mai puteam controla. Speram numai să nu ieșim de pe șeleauri pentru că relieful semăna cu un platonu însă nu era chiar platou. Foarte ușor puteam să o luăm la vale spre o prăpastie.

Ne-am întors pe același drum pentru că știam ce ne așteaptă și odată intrați în pădure nu mai erau probleme atât de mari datorită solului.

Am ajuns cu bine în cele din urmă în pădure și am continuat coborârea până în Vălenii de Munte. Mașina s-a descurcat de minune prin toate noroaiele și a trecut peste toți bolovanii ce nu puteau fi ocoliți. Anvelopele nefiind cine știe ce firmă s-au scufundat și au escaladat cu mare succes toate obstacolele.

Am ajuns în civilizație pe la ora 17.00 și am pornit spre Cheia. Am zis să urcăm la Muntele Roșu iar apoi, pe un drum prin pădure, să ajungem la drumul spre Cabana Ciucaș. Deja, prin câte trecusem nu ne mai temeam de mare lucru.

La Muntele Roșu am ajuns foarte ușor dar a fost foarte enervant drumul deoarece acolo sunt de fapt ruinele unui drum mai vechi. Sunt cratere rămase din descompunerea șoselei, cratere apărute în material dur, nu foarte plăcut la trecut cu mașina prin ele. Chiar și cu 4×4.

Următoarea aventură notabilă a fost urcarea de la Ciucaș. Autoritățile au pus un afiș în care avertizează turiștii să nu se încumete să ajungă la cabană cu mașini care nu sunt dotate cu 4×4. Fiind în România mi-am zis că trebuie să fie treaba destul de serioasă încât să se pună o astfel de avertizare. La Muntele Roșu nu există avertizarea, deci trebuie ca drumul să fie destul de dificil.

Cu 2-300m înainte de cabană este o urcare criminală, cred că are o înclinație de 30-40%. E greu de urcat și cu piciorul. Însă însumând tracțiunea 4×4, adrenalina momentului, anturajul, am zis: „Îi dăm!” Dacă nu ajungeam să avem nevoie de ambreiaj…totul era ok. Și am plecat cu viteza întâia, turație destul de mare și a urcat Dusterul până la ușa cabanei fără prea multe ezitări. Pe alocuri erau puse niște traverse de beton pentru aderență sau pentru a împiedica avalanșele de pietre probabil..Oricum urcarea aceea ne-a generat niște senzații destul de tari.

La Cabana Ciucaș a fost totul minunat. Cald, curat, mâncare bună, paturi bune, oameni ok.

A doua zis a început cu nor și ploaie.

Așa de abruptă este panta de care vorbeam mai sus încât la coborâre am avut iar parte de senzații tari.

După ce am ajuns pe DN1A, am mers spre Vălenii de Munte însă după câțiva km ne-am aventurat pe un drum forestier spre Vama Buzăului. Ușor drumul și extrem de frumos și pitoresc, vă recomad să-l încercați chiar și cu mașina mică pe o distanță de câțiva kilometrii.
Toate bune și frumoase până când am dat de o curbă care ne oferea următoarele:

În stângă (la perete) șleauri adânci cu apă, în dreapta prăpastie. Pericolul era ca în momentul în care încercam să ieșim din noroi, să nimerim în prăpastie. Sau. puteam să nu intrăm prin noroi și să alunecăm direct în prăpastie. Am descis să ne întoarcem. Ne-am mai plimbat pe câteva drumuri forestiere până am ajuns la Întorsura Buzăului de unde am început să coborâm pe la Lacul Siriu. Locuri minunate și neaglomerate.

Ultima aventură a fost căutarea cascadei Cașoca de care am aflat de pe un panou ce prezintă frumusețile județului Buzău (adevărate frumuseți). Dar de cascada era mai mult marketingul pentru că am trecut pe lângă ea fără să o observăm. Oricum, fiind un drum forestier care urca undeva în munte, farmecul parcurgerii sale a fost esența acestei devieri de la drumul spre București.

Apoi, am plecat spre București și am luat-o pe câteva „scurtături” care ne-au dus la Mizil și apoi Ploiești. Alte locuri minunate cu un drum (asfaltat) foarte bun.

Au fost două zile de aventuri în care Dacia Duster s-a întrecut pe sine. Nu sunt un expert în mașini însă de obicei nu sunt ușor de mulțumit. Această mașină m-a ajutat să văd și să aflu locuri extraordinare pe lângă care am trecut de atâtea ori (DN1A), la fiecare ieșire la munte și nici nu știam de existența lor.