Teodor Mincu: Jurnal de călătorie

Știu că risc să intru într-un subiect delicat însă înțelegerea „problemei” maghiarilor din România este numai o chestiune ce ține de maturitatea fiecăruia dintre noi.

Teoremă: Toți cei care au o ură față de maghiarii (sau orice altă minoritate națională) din România, fie nu sunt oameni cu mintea coaptă fie caută numai scandal.

Demonstrație:

Pentru a demonstra cele de mai sus, caut originea acestei „probleme”.

Mulți români îi detestă pe maghiari pentru că…

1. Au întâlnit maghiar care nu știau limba română
2. Au întâlnit maghiari ce doreau autonomia zonei în care locuiesc
3. Au întâlnit maghiari ce îi urăsc pe români, în țara lor
4. Alte motive..

Eu, care am 25% din sânge, maghiar, mi-am petrecut o mare parte de copilărie în zona secuimii și am întâlnit maghiari din toate cele 3 categoriile de mai sus. Și totuși…

1. Limba maghiară nu este din aceeași familie de limbi cu româna. Este o limbă slavă mult mai greu de învățat de români decât o altă limbă latină, cum ar fi spaniola sau italiana. Desigur că și reciproca este valabilă. Luați un muncitor de șantier din București și întrebați-l câte limbi cunoaște? Va răspunde că numai una: româna (cea maternă). Luați un maghiar cu o pregătire similară și întrebați-l același lucru: probabil va fi unul dintre acei maghiar care nu știu limba română, pentru că, la fel ca muncitorul din București, cunoaște doar limba sa maternă (maghiara).
Probabil veți argumenta că totuși maghiarul se află în România și este obligat să știe limba română. Fiind o țară democratică nu văd asta ca pe o obligație însă neștiința limbii naționale este un mare dezavantaj pentru oricine. Deci mai bine vă gândiți că acel om are un handicap prin faptul că nu se poate simți bine în țara în care s-a născut pentru că nu-i cunoaște limba și nu-i mai purtați ranchiună pentru că are și așa probleme destule, nu? Cum s-ar descurca acest om la București, Galați sau Constanța? Pe litoral sau la munte?

2. Maghiarii care doresc autonomia sunt de obicei șomerii și spărgătorii de semințe. Oameni fără ocupație, care în loc să-și vadă de viețile lor, de treaba și munca lor, se preocupă cu acest gen de probleme. Pentru ca o problemă să te preocupe, aceasta trebuie să te afecteze într-un fel și să fie rezolvabilă într-un viitor apropiat. Oare cum îi afectează pe oamenii de rând, în mod direct și în viitorul apropiat, problema autonomiei? În niciun fel. Oamenii relevanți se gândesc cum să-și petreacă mai bine concediile, cum să-și îmbunătățească viața de zi cu zi. Restul, sunt carne de tun.

3. Da, există maghiari care știu dar nu vor să vorbească românește, maghiari care îi urăsc pe români, etc. Dar există și români hoți și criminali și asta nu ne face o nație de hoți și criminali. Orice pădure are uscăturile ei. Nu putem generaliza o comunitate întreagă pentru simplul fapt că am găsit câțiva oameni „mai deosebiți”. În plus, de unde știți că ura asta nu se datorează unor experiențe neplăcute avute cu românii? Sau românii sunt canadieni?

Vă mai propun un ultim exercițiu de imaginație: imaginați-vă că v-ați fi născut maghiar, în inima comunității. Ați fi fost mândrii de originea vostră? Ați fi ținut la limba și cultura voastră? Eu cred că fiecare va spune de două ori da. Pentru că așa cum suntem mândrii când vedem loganuri prin străinătate așa am fi mândrii și de tot ce ține de cultura locului unde ne-am născut, mai ales când aceasta este amenințată cu dispariția pe termen lung.

În ceea ce mă privește, un maghiar ce vorbește limba română are un avantaj „din oficiu”: cunoaște o limbă „străină”, spre diferență de români care, tot „din oficiu” nu cunosc niciuna.