Aud multe cazuri ale unor oameni care au intrat în mod inexplicabil în probleme foarte serioase. Eu însumi mă feresc întotdeauna, însă nu întotdeauna reuşesc, să intru pe un drum care mă conduce spre situaţii neplăcute. Dar cum reuşim totuşi să ne ţinem deoparte de aceste pericole ?
A sta deoparte de pericole nu putem învăţa din cărţi (cel puţin nu în mod direct) sau de la alte persoane, ci numai din viaţa noastră de până în prezent, cu alte cuvinte din experienţă.
Pe Discovery Channel există o emisiune unde sunt intervievate diverse persoane care au reuşit să intre în închisoare într-o ţară străină, faţă de cea în care s-au născut. Eu am văzut 2 cazuri, iar în ambele persoana a fost rugată să treacă graniţa cu o valiză cu conţinut suspect, pentru o sumă semnificativă, în jurul a câtorva mii de euro.
O persoană care are experienţă de viaţă ştie că întotdeauna există un echilibru între ce dai şi ce primeşti. Dacă primeşti o grămadă de bani pentru un gest mic, este la mintea cocoşului că acel gest ascunde o faptă a cărei valoare este mult mai mare. Deci ceva este la mijloc.
Experienţa mea de viaţă mă învaţă când e bine să merg înainte cu anumite afaceri, contracte, gesturi, etc.. Partea nasoală este că această experienţă nu reiese din poveştile altora, ci tot din eşecurile sau succesele mele.
După ce am citit câteva cârţi istorice, am zis să încerc şi poezia. Am început cu Nichita Stănescu, pentru că are o reputaţie de autor nonconformist şi mi s-a mai povestit câte ceva despre experienţa de a citi poeziile sale.
Recunosc că nu am reuşit să termin tot volumul. Înarmat cu răbdare şi interes, mă aşteptam să găsesc altceva. Mă aşteptam să găsesc un mesaj, o poveste sau o lume în fiecare poezie.
Experienţa pe care am avut-o citind aceste poezii, o pot descrie printr-o comparaţie:
E ca şi cum ai privi o pictură abstractă în care ai identifica unele contururi, însă nu ai reuşi să percepi mesajul transmis de întregul tablou.
În ultima vreme am avut de a face cu un număr mai ridicat de persoane decât de obicei. Desigur, cu scop comercial. Ceea ce m-a surprins neplăcut este că fiecare persoană cu care am intrat în contact, nu ştia cum să mă jumulească mai mult, nu ştia cum să facă un ban în plus şi aşa mai departe. Aşa cum spuneam şi mai demult, şi nu este o noutate, trebuie să te gândeşti că ai de supravieţuit într-o junglă, pentru a nu fi călcat în picioare.
Mai cred că sufletul omului se aseamănă cu o bucată de fier. Dacă dai cu un ciocan într-o bucată de fier, aceasta se va îndoi. Atenţie însă, bucata de fier va suferi o deformare plastică, nu elastică..deci ea îndoită rămâne. Aşa cred că este şi cu sufletul omului, ia lovituri şi se îndoaie. Dacă nu ia prea multe, poate îşi revine. Dacă ia mai multe şi în continuu va apărea deformaţia plastică şi va purta numele de obişnuinţă.
Considerând cele 2 idei prezentate mai sus şi mixându-le, ajung la concluzia că anturajul în care trăieşti te formează, oricât ai fi tu de “om de treabă”. Dacă zilnic stai cu golani, golan ajungi, dacă zilnic ai de a face cu oameni cu care trebuie să te porţi dur, pentru a nu te jupui de bani, aşa te vei obişnui. Astfel se explică şi caracterul oamenilor ce lucrează în vânzări..Ei mereu vor să vândă ceva, şi aşa se obilşnuiesc să fie chiar şi în timpul lor liber.
Revin la ideea că totuşi poate sunt o persoană căruia nu-i place să trăiască zilnic cu barda în mână, pentru a-şi asigura un trai corect şi cinstit. În acest caz încep să-mi pun întrebarea unde este libertatea mea ca individ, dacă eu sunt forţat de societate să trăiesc după nişte reguli nescrise pe care nu le agreez ?
În ziua de astăzi consider ca pe o mare provocare încercarea de conservare a valorilor proprii în lupta pentru supravieţuire în societate.
După cum reiese şi din titlu, cartea tratează subiectul revoluţiei române din decembrie 1989, în special ultimele zile din viaţa tiranilor care au condus România în ultimii 24 de ani. De asemenea în primele capitole ne este prezentat şi contextul politic extern al acelei perioade, precum şi influenţa venită din partea URSS, în această “afacere”.
Bazându-se pe declaraţiile participanţilor la evenimente şi pe ajutorul istoricului Alex Mihai Stoenesc, Grigore Cartianu surprinde ultimele 3 zile aproape minut cu minut, din viaţa Ceauşeştilor.
Modul de adresare este jurnalistic, întâlnind un stil de relatare al acţiunilor alert şi uneori chiar exacerbat, pentru a transmite conştiinţei cititorului atmosfera apăsătoare a acelor zile.
Cartea nu este o lucrare ştiinţifică din punct de vedere istoric, ci o relatare în amănunt a “metabolismului” loviturii de stat din Decembrie 1989.
Eu consider că este o lucrare suficientă pentru cultura noastră generală, în ceea ce priveşte destinul dictatorilor, şi în acelaşi timp un punct de plecare pentru cei care doresc să studieze în amănunt întregul fenomen al loviturii de stat.
Din ce am observat şi din experienţele de până acum am ajuns la concluzia că prea multă democraţie strică. În orice formă de organizare, că e stat, că e multinaţională, sau o firmă de garsonieră, există un lider. De obicei unde sunt mai mulţi conducători, în mod cert apare o dezbinare.
Întorcându-mă la lideri. Evident că răspunderea şi încărcătura acestei poziţii este direct proporţională cu anvergura organizaţiei. Mă gândeam astăzi totuşi câtă putere poate deţine un om, o singură persoană, asupra celor din jur ? Aici un caz uşor de exemplificat este cel al lui Traian Băsescu, preşedintele României. Acesta conduce singur o ţară întreagă şi acest lucru nu datorită naturii funcţiei sale, ci este un “merit” personal. Obama conduce una dintre cele mai mari puteri mondiale, oare cât cântăreşte aerul de pe umerii lui ?
Totuşi, având în vedere bagajul nou de cunoştinţe istorice pe care încerc să-l asimilez, cred că unul dintre cei mai mari conducători din istorie (şi în acelaşi timp şi reformator), a fost Mikhail Gorbachev
Tu ce crezi?
Zilele astea am prins câteva minute pe National Geographic un documentar despre planete şi sistemul nostru solar.
Era un domn care spunea că în viitorul îndepărtat, Soarele îşi va mări dimensiunile şi primele 4 planete Mercurs, Venus, Terra şi Marte vor fi mistuite, poate chiar asimilate de Soare. Rasa umană va dispărea sau se va muta pe un satelit al lui Saturn, etc.
În ambele situaţii, un lucru este evident: Cantitatea de informaţie / energie umană se va decima. Deci chiar dacă o parte din oameni, că nu cred că vor putea toţi, vor migra pe o altă planetă, nimic nu va mai fi la fel. Se va schimba tot sistemul de valori, va fi o altă viaţă. Iar dacă nu va pleca nimeni..vor muri cu toţii.
Îţi dai seama în faţa unui astfel de scenariu, toate personalităţile umane istorice, toate realizările, însuşi Hitler, se reduc la dimensiunea unei bacterii, ca şi importanţă. Tot efortul lui Ahile de a rămâne în istorie va fi zădărnicit. Atâtea cărţi, atâta valoare culturală strânsă de întreaga lume, va dispărea (chiar şi manelele), fără ca nimeni vreodată (şi aici mă refer pur şi simplu la eternitate, într-un context ştiinţitic deci) să ştie de aceste realizări. Napoleon va fi uitat, Roma la fel..nu mai zic de Războaiele Mondiale şi eroii lor.
Deşi consider că istoria este adversara tradiţională a timpului ce îţi poate oferi răsplata supremă pentru o viaţă atât de scurtă, iat-o şi pe ea dezarmată în faţa unui astfel de scenariu.
Aceste scenarii te fac poate mai egoist şi te trimit cu gândul la “Carpe Diem !”
