Teodor Mincu: Jurnal de călătorie

Să ai pasiuni este bine. Ai cu ce să-ţi umpli timpul liber, ai un scop de a economisi bani, te relaxezi şi viaţa devine frumoasă atunci când îţi petreci timpul cu ele.

Există însă oameni care au pasiuni foarte puternice. De obicei aceştia ajung la un nivel artistic. Fac acel lucru cu atâta pasiune încât oricât de banal ar fi obiectul acelei pasiuni, acesta devine personalizat, capătă chiar o anumită personalitate şi de foarte multe ori devine foarte apreciat.

Într-adevăr ca să faci un lucru bine trebuie să te pasioneze. Ideea la care vreau să ajung este că uneori aceste pasiuni devin obsedante, te obsedează că nu poţi face un desen într-un anumit fel,etc. Atunci ce faci ? Păi inconştient încerci să revii la starea de echilibru emoţional, prin rezolvarea problemei, ceea ce se traduce prin exersare până la epuizare. Când ai ajuns în starea asta, îţi poţi lua adio de la iubită, prieteni şi uneori chiar şi familie. Cred că este uşor de demonstrat teoria de mai sus, cu ajutorul pictorilor, sculptorilor, sau artiştilor foarte buni în general.

Tragediile se împart în 2 categorii:

1) Tragediile generoase, care au un caracter ciclic şi îţi oferă posibilitatea de a mai trece odată prin ele.

2) Tragediile egoiste, care au un caracter unidirecţional şi nu îţi acordă prilejul de a te situa din nou în momentul t0 dinaintea tragediei.

Tragediile generoase le trăim zilnic, uneori nici nu le dăm importanţă. Cum ar fi de exemplu: să spargi un pahar, să cazi pe scări, etc. Sunt lucruri pe care le putem repeta, sunt lucruri care pot fi remediate. Sunt tragedii care odată depăşite ne pot apărea din nou în cale, fără ca acest lucru să ne afecteze viaţa în mod foarte semnificativ.

Tragediile egoiste, sunt de fapt cel mai rău lucru care ţi se poate întâmpla. O tragedie egoistă, este atunci când păţeşti ceva care te va afecta toată viaţa, este acea situaţie în care ai vrea să dai timpul înapoi pentru a nu mai face o anumită greşeală. Sunt întâmplările care nu îţi mai acordă o a 2a şansă. Este ca şi cum ai merge pe un câmp minat. Dacă ai călcat pe o mină, pe a doua sigur nu vei apuca să mai calci. Este un bilet de autobuz cu o singură călătorie, care tocmai a fost perforat.

În cazul acestor tragedii, problema generală este că înainte de a ni se întâmpla suntem foarte siguri pe noi şi ştim că nouă nu are cum să ni se întâmple aşa ceva. Şi prin absurd, totuşi, dacă se întâmplă ? Ce faci ? Un lucru este sigur, din rahatul ăla nu mai ieşi intact. Vei zice că ai avut ghinion..Dar oare aşa este ?

Multă lume nu înţelege că nu suntem într-un joc de calculator cu mai multe vieţi. Dacă ai păţit ceva n-are nimic, că mai ai 2 vieţi de rezervă. Adevărat în jocuri, însă fals în realitate. De câte ori ai ajuns să te întrebi, “Cum de am intrat în rahatul ăsta?”, moment în care îţi doreşti să rezolvi situaţia cu minim de profit? Eu am păţit-o de câteva ori şi pur şi simplu am învăţat să fiu mai precaut, să prevăd şi să previn astfel de situaţii. “Lasă că nu păţesc eu”, deşi sunt într-un pericol, mi-am scos-o din sistem şi prefer să-mi complic existenţa prevenind situaţile unidirecţionale.
Asta ar trebui să faci şi tu..

De foarte multe ori în viaţă nu priveşti unde trebuie cu sufletul. Cu alte cuvinte: “Nu apreciezi un lucru, decât după ce-l pierzi”.

Totuşi între prima frază şi acel dicton, există o diferenţă de nuanţă.

De mult ori în viaţă mi s-a întâmplat să apreciez lucrurile altuia, faptele unei persoane străine, iar ceea ce se întâmpla în jurul meu mi se părea normal. Astfel de multe ori am răsplătit faptele altora cu mult mai multă recunoştinţă, decât ale celor de lângă mine.

Cred că este momentul să analizăm mai bine ce se întâmplă la noi în ogradă şi să apreciem acele lucruri şi fapte ca şi cum ar fi făcute de un străin. Cred că am avea parte de mai multă fericire şi mai puţine dezamăgiri.

Pe toate drumurile auzi: „Nu mai am timp de aia..”, „Nu mai am timp de nimic”, „Oare când a trecut și ziua de azi”, etc..

Da, este adevărat. Nu contest, ci vreau să confirm acest lucru într-un mod mai practic. Vin cu o dovadă a cărui ușurință de a demonstra cum timpul se contractă pur și simplu mă face să scriu acest text. Este o dovadă a tehnologiei, ce-mi stârnește gânduri filosofice:

Acum 10 ani (sau mai mult dacă dorești), accesul la Internet se făcea utilizând un modem „Dial-up”, ce-ți permitea navigarea pe Internet cu o viteză, poate de 20 de ori mai mică.

Dacă mi-ai oferi astăzi un sistem conectat la Internet cu această viteză, cred că aș turba la calculator. Acum 10 ani nu era așa.. Acum 10 ani așteptam cuminte să se încarce paginile (da, erau mai sumare) cu răbdare. Asta înseamnă, că acum 10 ani, fără să mă enervez, dedicam fiecărei pagini de Internet vizualizată de 10 ori mai mult timp, fără proteste. Acum însă..e altfel..nu mai am răbdare pentru că nu am timp..

O carte excelentă, necesară pentru o cunoaştere de bază a istoriei românilor din cele mai vechi timpuri şi până la instalarea regimului comunist.

Nu ştiu cum ai învăţat la istorie când erai clasa a VIII-a însă eu învăţam cât să iau o notă bună. Plus că manualul pe modelul comunist, nu-mi oferea decât prilejul învăţării pe de rost a paginii întregi de fapte istorice.

Cartea “O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri” este o recapitulare a manualului din clasa a VIII-a, cu diferenţa că aici faptele sunt prezentare într-un limbaj liber, palpitant, pasionant şi pe înţelesul tuturor. Personal aveam şi încă mai am lacune destul de mari în ceea ce priveşte istoria românilor, însă această carte mi-a pus la punct multe neclarităţi pentru care nu găseam niciodată timp pentru a le lămuri.

Având în vedere vârsta înaintată a autorului, multe dintre faptele relatate pe finalul cărţii sunt din viaţa acestuia, iar faptul că aceste elemente istorice sunt contemporane cu el îl fac să ne prezinte punctul său de vedere faţă de faptele istorice.

Aşa cum am mai spus, cartea te învaţă istorie într-un mod cu adevărat plăcut!

Iată şi 2 citate care consider că sunt pline de adevăr şi care mi-au plăcut enorm:

[..] speram că salvarea noastră va veni în 4-5 ani. Şi a venit după patruzeci şi cinci de ani! Aşa este istoria. Lucrează în lungă durată, iar destinele individuale sunt strivite fără milă[..]

Moştenirea cea mai tragică constă în faptul că acea jumătate de secol ne-a stricat sufletul.
Un regim în care minciuna a fost ridicată la rangul de metodăde guvernare, în care teroarea a dezvoltat laşitatea la cei mai mulţi şi eroismul imprudent la câţiva, în care delaţiunea a fost considerată virtute, în care furtul, nu numai din bunul statului dar şi din cel al vecinului, a sfârşit prin a apărea legitim din cauza privaţiunilor permanente şi a exemplului de înşelăciune venit de sus, un asemenea regim nu putea să nu lase urme profunde în mentalităţi şi comportamente

Sunteţi din România ? Mare ţară e România!..

Sunt mândru că am tras în ruşi, însă şi ei mi-au lăsat semne..

Ce caută fraţii români la graniţa dintre Ucraina şi Moldova?

Da, am vizitat o parte din Republica Moldova şi o foarte mică parte din Ucraina, oraşul-staţiune Odessa.

O excursie în Republica Moldova reprezintă mai mult decât o vacanţă, reprezintă o incursiune în istoria şi tradiţiile românilor de peste Prut. Nu vei găsi prea multe magazine glossy, nu vei vedea pe străzi prea multe fiţe şi nici monumente arhitectonice deosebite. Vei întâlni însă o limbă românească mai veche, neinvadată de neologisme, vei întâlni oameni calzi, oameni mândrii că sunt români, oameni ce se mândresc cu valorile lor naţionale şi nu aleargă, încă, după aparenţe occidentale.

Sportul naţional în Republica Moldova este producţia de vin. Am fost la Mileştii Mici şi la Purcari. Mileştii Mici deţine recordul mondial (!) pentru cea mai întinsă galerie subterană de depozitare a vinului (52km de tunel, folosiţi la prelucrarea (mai mult depozitarea în butoaie imense) a vinului.

La Purcari este o renumită fabrică de vinuri, recunoscută pe plan internaţional, pentru cele 2 mărci de vin: Roşu de Purcari şi Negru de Purcari. Dacă vii aici, poţi face turul fabricii şi degusta până la 10 feluri de vinuri. De asemenea vei fi iniţiat şi în arta de a degusta un vin.

Noi am intrat pe la Ungheni, vama Sculeni, şi am ieşit prin Vama Leuşeni, la întoarcere. Vama Leuşeni este cea recomandată (aici şi drumul este foarte bun) să o utilizezi dacă vrei să mergi în Rep. Moldova.

Am mai fost în vizită la Odessa, unde “plaja” la Marea Neagră m-a dezamăgit..era un fel de bâlci..Acum recunosc că nu am parcurs toată plaja, poate în altă parte era mai ok. Centrul oraşului însă este superb, la un moment dat am ajuns la Starea Civilă, unde era plin de limuzine şi mirese :)

Mie această excursie mi-a acoperit foarte multe lipsuri în ceea ce priveşte traiul “românilor de peste Prut”, istoria lor, Transnistria, precum şi lipsuri din industria vinului.

Merită văzută şi Odessa, nu îţi trebuie nici un fel de viză.