Teodor Mincu: Jurnal de călătorie

Deşi gloria nu-ţi plăteşte facturile, totuşi pot spune că am făcut un pas mare cu firma.

Ne găseşti la pagina 18:

“Polemici Cordiale” este o carte care necesită o cultură literară/filosofică pentru a fi înţeleasă în deplinătatea ei. Opera nu are un fir epic, ci este alcătuită din mici esee, mai concret din scrisori, discursuri imaginare precum şi alte dezbateri ce conturează modalitatea tipică a autorului de a comunica în cărţile sale: dialogul şi procesul imaginar.

Aşa cum am mai zis, chiar dacă uneori nu vei înţelege mesajul unui eseu, sau nu vei ştii la ce se referă autorul pentru că nu cunoşti anumite personaje evocate, tot rămâi cu un lucru bun citind această carte, şi anume cu bogăţia limbajului autorului, precum şi cu multe idei uşor de identificat.
Pentru a demonstra cele de mai sus, iată câteva citate care mie mi s-au părut deosebite:

1. Artistul vrea să fie mai mult decât trubadurul realităţii. Vrea să fie interpretul ei, convins că a înţelege natura nu înseamnă a o reproduce servil, ci orgoliul de a o concura.

2. Căci dacă adevărul este “ceea ce există”,speranţa este acea parte din ceea ce există care nu vrea niciodată să se aşeze în genunchi, care refuză să se consoleze, să se împace cu răul.

3. Nostalgia imperfecţiunii: Nu prea văd ce rost ar mai avea arta într-o lume care ar fi desăvârşită şi nu şi-ar mai dori nimic. Vechiul errare humanum est ar putea fi înţeles şi altfel. Că desăvârşirea ucide omenescul şi eşuează în divin. Stinge speranţa. Ce să mai spere un zeu ? Poate cel mult să reajungă om.

Nu. Nu sunt într-o fază de fericire, ci pur şi simplu am meditat la nişte lucruri interesante. Poţi adăuga linkul spre acest POST la favorite pentru că este un POST motivant.

Momentan citesc o altă carte scrisă de Octavian Paler. Este o carte mai grea, filosofică binenţeles, o carte din care uneori nu înţeleg mai multe mesaje din lipsă de cultură literară. Însă deşi uneori nu înţeleg unde bate şi care este substratul unui paragraf, îmi face o deosebită plăcere să citesc pentru vocabularul scriitorului. Cărţile scrise de O. Paler excelează în ceea ce priveşte bogăţia vocabularului. Uneori cuvintele alese se transformă în pictură. Astfel îmi face o deosebită plăcere să-i citesc operele. Pur şi simplu învăţ cuvinte noi. Cuvinte pline de sens, cuvinte elegante. Asta este una dintre frumuseţile vieţii. Astfel în momentele cele mai grele din viaţă trebuie să-ţi aminteşti că există aceste cărţi deosebite, precum şi alte exemple din alte domenii: muzica lui Mozart, excursiile pe munte, băile făcute în mare, şaorma din Vama Veche, finala ligii campionilor, dimineţile însorite de vară, şi tot aşa.

Sunt nimicuri, pe care de multe ori consideri că ţi se cuvin. Nu este aşa, nu ţi se cuvin, ele ne sunt oferite de viaţă. De partea frumoasă a ei.

V-am povestit despre ziua perfectă de la ski.

Iată şi un filmuleţ de pe drumul spre Braşov.

Cum vi se pare? :)

Ţii minte când erai la liceu sau la facultate şi când profesorii erau de multe ori “neînţelegători” cu noi elevii/studenţii ?

Ne cereau teme în vacanţă, ne dădeau tot felul de lucrări de control sau tot felul de examene parţiale sau cine mai ştie ce.. La liceu când mai chiulea cineva sau când mai lipsea din diverse motive, era uneori aspru pedepsit. Mai existau şi note disciplinare (1, 2 sau 3) care pentru cei cărora le păsa de media lor era un dezastru..

De foarte multe ori mi-am pus întrebările: “Oare profesorii ăştia nu au fost şi ei elevi/studenţi la rândul lor?”, “Oare profesorii ăştia au uitat cum e să fii elev/student ?”

De multe ori am crezut în afirmaţia: “Profu’ ăsta a fost un tocilar, de aia nu ne lasă să trăim. Este un frustrat!”, sau “Profu’ ăsta şi-a luat-o cât a fost elev/student şi acum ne-o face şi nouă..”.

Uneori poate că afirmaţiile sunt adevărate (în procent mic aş zice), alteori poate că răspunsul întrebărilor de mai sus este “DA” (tot în procent mic aş zice). Însă de cele mai multe ori, cred că motivele sunt următoarele:

Profesorii sunt ajunşi, unii trecuţi de ceva vreme, de şi la vârsta maturităţii. Se uită la elevi/studenţi şi, pentru că au trecut prin aceleaşi experienţe, ştiu că de multe ori neglijenţa şcolii/a materiei pe care o predau ei, se datorează unor factori indirecţi, cum ar fi: golăneala, delăsarea, lenea, lipsa de interes în general pentru şcoală, şi altele, lucruri care îl duc pe tânăr într-o direcţie cu totul greşită.

Când profa de chimie te penalizează cu nota 2 pentru că faci gălăgie, poate că o face pentru a te aduce cu picioarele pe pământ şi pentru a te resposabiliza un pic. Ce-mi trebuie mie biologie, dacă merg la facultate/liceu de informatică ? Nu-mi place biologia şi profa asta ne tot freacă cu extemporale.

Poate că profa asta gândeşte aşa:
Din 20 de pagini învăţate (poate chiar şi pe de rost) îi rămân în cap 5 pentru 1 lună şi 10 fraze pentru 5 ani. Astfel cultura lui generală se dezvoltă. Odată ce are de învăţat, va trebui să-şi organizeze timpul şi va căpăta un pic de responsabilitate. Chinuindu-se să înveţe îşi va creea un sistem de invăţare propriu pe care îl va folosi şi în următorii ani de studiu.

Iată deci că sunt multe lucruri care se ascund în spatele unei banale lecţii de biologie/chimie/fizică/etc. şi în cele din urmă, oricât ar fi de “nedrepţi” cu elevii, tot profesorii au cu adevărat dreptate.

Azi a murit Mile Cârpenişan.
Nu l-am cunoscut, dar l-am văzut la tv, pe post de jurnalist de război. Mereu i-am admirat curajul de a merge în plin război pentru a relata ce se petrece acolo. El nu era obligat să ia parte în niciun război, dar a mers voluntar pentru a arăta lumii ce se întâmplă acolo. Pentru a nu se uita suferinţele prin care trec cei angajaţi într-un război fie că sunt civili sau soldaţi.

Avea doar 34 de ani şi sunt sigur că mai putea face multe lucruri deosebite pe lumea asta.

Nu ştiu cum era la alţii însă pe vremea când eu eram student în Politehnică, trăgeam nişte partide de râs de ne dureau obrajii, burta şi altele. Pur şi simplu era suficient să apară o prostie de situaţie că imaginaţia îşi făcea de cap în mintea fiecăruia şi debitam nişte tâmpenii de pur şi simplu ne “rupeam” de râs.

În The Bucket List, una dintre ultimele dorinţe ale lui Carter Chambers era să râdă până îi dau lacrimile. Faină senzaţia..

Azi însă am avut o reţinere dată de poziţia profesională, cercul de persoane în care mă aflam în acel moment pentru că nu am vrut să dau un exemplu poate prost. A fost o decizie instinctuală, de moment, însă cred că pe viitor vor fi tot mai rare situaţiile în care poţi râde din toată inima.

Sincer să-ţi zic, din ce în ce mai mult văd viaţa asta ca pe o luptă de rezistenţă cu delăsarea, lenea, ratarea, plafonarea.

Zilnic mă lupt pe diverse planuri cu aceşti inamici. De foarte multe ori sunt tentat (iar uneori chiar mă las “corupt”) de ele..

Ce ar fi dacă nu aş mai lupta? Aş fi mai fericit într-o viaţă care nu-mi impune nici o restricţie? Ar fi mai bună o viaţă în care aş opta mereu pentru cea mai uşoară variantă, cea instinctuală ? Nu cred. Ciudat, nu-i aşa? Te chinui să rezişti unor tentaţii/porniri/acţiuni/plăceri, însă dacă le-ai face nici asta nu te-ar face fericit. Atunci ce te mai poate face fericit ?

Am să-ţi argumentez ce ţi-am spus mai sus, referitor la faptul că prima tentaţie nu te va face fericit.

Uite câteva exemple:
Silueta: Ce mai savuroasă masă din zi este cina. În schimb este şi cea mai nesănătoasă. În sensul că dacă mănânci seara, şi apoi te culci cum face multă lume, tot ce ai mâncat se depune. Arderi nu vor fi pentru că nu vei face efort şi uite aşa începi să te îngraşi.. Pe moment a fost bună masa, însă pe termen lung vei ajunge poate un obez.
Locul de muncă: Uneori munceşti poate prea mult, poate eşti extenuat, poate ai de făcut nişte lucruri de care-ţi este silă. Tentaţia nr 1. ? Să renunţi..şi uite aşa te vei renunţa la toate joburile la care dai de greu şi vei ajunge la un job ordinar..cine ştie ce..prost plătit desigur.

În mod sigur mai sunt şi alte domenii (examene, sport, etc) la care se aplică teoria rezistenţei. Concluzia este că în cele din urmă trebuie să rezişti pentru că varianta uşoară de pe moment se traduce în eşec pe termen lung.

Am reuşit o perfomanţă: Să merg și sezonul ăsta de iarnă la ski, măcar 1 dată.

Iată ce s-a petrecut:

Personal nu-mi place aglomeraţia, aşa că (având privilegiul antreprenorului :D ) am plecat la ski fix în mijlocul săptămânii, şi anume miercuri, 10 martie 2010.

Ca idee, drumul a fost pur şi simplu liber..pe serpentine nimeni.. Ca atmosferă: Soarele strălucea, iar în maşină Nicu Covaci cânta cu trupa :)

Am ajuns în Poiana Braşov în 3 ore, maxim 3h jumate.

Pârtiile erau în stare excelentă aşa că ne-am luat (eu cu sor’mea) repede cartele şi am dat drumul la ski.
Am mers pe Drumul Roşu în principiu, cu mici încercări pe sub Telecabină.

Pozele sunt făcute cu telefonul aşa că te rog să fii indulgent :)

Iată câteva poze, apoi continui povestea:

Buuun,
Şi ne darăm noi aşa…până obosirăm şi ni se făcu foame..
În acel moment am mers la Cabana Postăvaru pentru o ciorbiţă.
Mai jos aveţi pozele, cirobiţa a fost mâncată afară unde eram răsfăţaţi de Soare, de privelişte, dar şi de vânt :D

La întoarcere…iar 3h jumate maxim până acasă.

Buget total: 50 lei benzina, 65 lei 30 puncte(cartela pt gondolă) plus 30 lei de mâncare. Dacă nu ai echipament de ski, mai pune 45 lei.
Deci Total (cu echipamentul meu de acasă) ~ 150 lei

A fost prima oară când am mers la ski în Poiana Braşov şi recunosc că am fost impresionat de pârtii. Cred că este cea mai complexă staţiune pentru ski. Voi reveni în mod sigur!

Am citit această carte deoarece am primit-o de la logodnica mea.
Titlul îmi suna cunoscut, şi am zis hai să încerc.

Cartea înfăţişează câteva zile din viaţa adolescentului Holden, din New York. Puştiul a fost dat afară de la şcoală pentru a 3 oară şi ezită să meargă acasă în aceste condiţii.

Holden are nişte bani de buzunar strânşi dealungul timpului şi preferă să trăiască câteva zile pe cont propriu în New York.

Băiatul, aparent are o gândire foarte matură însă pe măsură ce parcurgem cartea remarcăm de fapt că este în continuu nemulţumit de ce i se întâmplă, iar libertatea dată de suma de bani (limitată) pe care o deţine îl aruncă în tot felul de situaţii ciudate, neplăcute.

Interesant este faptul că în aceste zile pur şi simplu nu are nici o constrângere pentru ceea ce-şi doreşte (desigur bugetul este limitat, însă este suficient pentru a-i ocupa timpul în permanenţă) şi iată că putem observa pur şi simplu un haos în acţiunile sale, şi dacă citiţi întreaga carte, şi finalul la care s-a ajuns în acest caz. Aceste zile sunt, cred eu, picăturile care au umplut paharul.

Deosebit faţă de alte cărţi citite de mine este limbajul cu care este narată acţiunea, deoarece naraţia se face prin graiul băiatului (cu multe elemente de argou), în traducere în limba română din limba engleză.

Alte recenzii mai găsiţi aici şi aici, iar cartea o puteţi citi gratuit aici