Teodor Mincu: Jurnal de călătorie

Fiecare om are o patrie şi mai multe ţări

a zis Octavian Paler.

Cred că foarte mulţi oameni sunt intrigaţi de modul cum este condusă România, de sistemul sanitar, de hoţia de la guvernare, de involuţia tehnologică a instituţiilor de stat, de ţiganii de pe stradă, de oamenii răi sau de tâlharii din România. De multe ori mi-a venit să-mi iau câmpii, mi-a venit să părăsesc ţara, să uit de tot, de toată lumea rea de aici.

Dar apoi îmi trece..nu-mi mai vine să plec..de ce oare?

Pentru că aşa ca şi mine, cred că majoritatea românilor iubesc ţara în care trăiesc, nu-i iubesc pe cei care o conduc, dar o iubesc pe ea ca ţară, ca limbă, ca tradiţie. Toate amintirile mele sunt aici şi se leagă de fiecare stradă pe care merg zilnic, de limba pe care o vorbesc şi de distracţiile din timpul liber. Cred că ponderea maximă vine din partea amintirilor, mai ales a celor din copilărie.. Cum pot trăi eu la distanţă de locurile în care am copilărit, de munţii pe care i-am urcat,de băncile pe care pierdeam vremea cu fetele, de parcurile colindate în studenţie şi aşa mai departe ?

Vrei să ştii cum îţi dai seama de cât iubeşti România?

Mergi în vacanţă în străinătate şi după mai multe zile, scoate paşaportul şi aruncă-i o privire pe coperta din faţă. Sunt curios ce vei simţi.

Da, în străinătate este mai curat, este mai civilizat, sunt condiţii ridicate de trai, însă totul este rece.

Experimentez scrisul pe blog de peste 1 an de zile (după cum se poate observa).

Din experienţă vreau să vă spun că de foarte multe ori faptul că scrii despre un anumit lucru rău sau bun din viaţa ta, te face să te gândeşti de mai multe ori la el, să-l vezi din diverse unghiuri şi când eşti mai norocos să afli şi părerea altora despre el (din comentarii desigur).

De asemenea îmi place să recitesc unele post-uri mai vechi, pentru că ele reflectă starea mea de spirit din acea perioadă. E ca şi cum aş deschide un caiet de amintiri şi aş citi ce am scris în adolescenţă în el sau e ca şi cum m-aş întoarce în casa părintească după o lungă absenţă. Personal, aşa cum am mai zis şi în alte rânduri, consider acest blog o mică comoară sufletească. (Culmea e că am zis-o chiar acum aprox. 1 an! )

Totodată un blog foarte personal poate dăuna. În carieră, cei cu care ai de-a face se pot folosi de unele informaţii. Persoane care nu te au la suflet, te pot răni pe diverse teme, tot citind de pe blog.. Deci trebuie totuşi să fii moderat în ceea ce scrii pe blog.

Concluzia importantă:
Scrisul pe blog face bine la suflet.

Dilema:
Ce fac atunci când am nişte situaţii de trecut foarte grele, de care nu aş vrea să ştie toată lumea ?

Rezolvarea:
Îmi fac un blog şi mai intim..numai că de această dată va fi pe hârtie şi la mine acasă :)

În viaţa de zi cu zi, mi se pare că unul dintre cele mai grele momente este atunci când realizezi cât eşti de departe de visele pentru care lupţi. Când faci un reality-check şi vezi că mai ai mult de muncă până la nivelul la care credeai că te afli. Moment în care cazi de sus..

Decât să cazi de sus, cred că cel mai bine este să te consideri mult mai jos decât eşti în realitate (aka să fii modest) şi atunci fie nu vei mai cădea de foarte sus, fie nu vei avea de unde să cazi pentru că deja eşti jos..

Nimeni de nicăieri..

Bonus: De multe ori popularitatea aduce cu ea lucruri rele, pentru că oamenii sunt răi, şi cu cât mai mulţi oameni răi te ştiu, cu atât probabilitatea de a-ţi face rău este mai mare..poate uneori este mai bine să fii fericit în cercul tău mic de prieteni şi familie..un nimeni de nicăieri fericit..

Este o carte despre care am auzit vorbindu-se des. Am auzit oameni făcând referire la această carte, mi-am dat seama că perioada optimă pentru citire ar fi fost la vârsta adolescenţei, maxim studenţiei. Dar cum eu am fost un copil neascultător uneori, nu m-am ocupat de această carte şi am regăsit-o după ani de zile în biblioteca familiei, aşa că m-am hotărât să elimin misterul acestei cărţi.

M-am mai decis să nu mai povestesc acţiunea cărţii pentru că dacă doreşte cineva să citească cartea, să existe totuşi elemente de suspans, nu vreau să povestesc “cum se termină”.

După cum spune şi numele “Marile Speranţe”, cartea doreşte să ne transmită câteva idei esenţiale şi demne de urmat în viaţă în ceea ce priveşte scara valorilor din societate, diferenţa dintre esenţă şi aparenţă.

Romanul urmăreşte viaţa unui fiu de ţăran, pe nume Pip, din ţinuturile aflate în “mărginimea” Londrei, care are ocazia să cunoască nişte persoane bogate, cu aşteptări pe măsură de la viaţă. Băiatul este fascinat de stilul de viaţă al acestor persoane şi începe să tindă la o nouă condiţie şi anume cea de gentleman, care să-i asigure o viaţă în cercurile selecte din Londra.

Acţiunea romanului ne va înfăţişa că Pip umblă după nişte valori false şi că ajutorul în viaţă va veni de la cine se aşteaptă mai puţin. Autorul ne înfăţişează faptul că în jurul banilor mulţi oscilează invidia, răutatea, oamenii cu 2 feţe, dispreţul.

În cele din urmă Pip se va regăsi în condiţia cu care şi-a început viaţa, şi anume într-o lume a modestiei şi a adevăratelor valori.

PS. Mi se pare foarte interesant ca după ce citesc o carte să caut recenzii pe Internet pentru cartea respectivă. Îmi arată modul în care au perceput alţii mesajele şi îmi confirmă (sau nu) faptul că am extras mesajul corect din carte.

Ce înseamnă să fii un furnizor de servicii de calitate:

My2Cents.ro

Enjoy!

Sunt 2 calităţi rar întâlnite în ziua de azi în adevăratul sens al cuvântului.

În filmul “Up in the air”, personajul lui George Clooney afirmă: “Loialitatea are un preţ scump”. Mi se pare o afirmaţie foarte interesantă şi în acelaşi timp adevărată. De multe ori în viaţă când te abonezi sau foloseşti anumite servicii pentru o lungă perioadă de timp, apar oferte interesante de la concurenţă.. Ceea ce foloseşti tu poate fi scump, dar bun.
De unde ştiu că este bun ? Păi pentru că de aceea îi eşti loial, te mulţumeşte din anumite puncte de vedere.

Eşti loial pentru că eşti mulţumit de un anumit produs/serviciu, chiar dacă poate are un preţ mai ridicat.

Principiile.

Există o vorbă: “Principiile sunt făcute ca să fie încălcate”. Mie mi se pare a fi numai o scuză pentru a muşca din fructul interzis.

Când ai principii şi le ţii, acestea devin de multe ori o povară, drept pentru care de multe ori le încalci. Dar dacă te ţii de ele, atunci vei plăti mai mult, vei munci mai mult, te vei chinui mai mult. Dar “at the end of the day” vei şti că ai ţinut de principiul tău. Vei fi mai bun ca cei care se comportă opus principiilor tale. Şi acum cazul ideal: Fii consecvent şi ţine de principii cât poţi de mult :)

Update: Ţinutul de principii se aseamănă cu o cură de slăbire: În orice moment eşti tentat să le încalci. Dacă ai făcut-o, apoi îţi va părea rău, te vei simţi slab.