Ora 22.00, este noapte si sunt într-un autocar care goneste în viteza pe autostrazile SUA. Este a doua oara când dorm pe drumurile americii, dupa ce am mai facut-o o data în 2005 când veneam de la unul dintre cele mai mari parcuri de distractie din lume, Six Flags din New Jersey.
Ma întorc de la New York spre Washington. Au fost 2 zile superbe în care am cutreierat bulevardele si pietele cele mai populare din Manhattan, cum ar fi 5th Avenue, Broadway sau Times Square. În continuare mi se pare o minunatie si ma întreb cum au reusit americanii sa puna internet WiFi într-un autobuz care strabate soselele SUA. Internet de mare viteza nu cel de 3G pe care îl ofera retelele mobile de la noi.
În New York am trait experiente noi cat si experiente traite de deja cu cei câtiva ani în urma. Dintre cele noi au fost: Vizionarea unuia dintre cele mai populare musical-uri de pe Broadway: “The West Side Story”, cazarea la un hotel din plin centrul Manhattan-ului, plimbare prin Central Park, “plimbare” de nevoie cu un taxi ce avea separator de cabina, prin New York. Printre experientele retraite: Vizita la Empire State building, “masa” la Subway (nu la metrou ci la niste restaurante gen fast food, bazate pe sandwich-uri), plimbari pe strazile supra aglomerate din centru orasului.
Au fost 2 zile de viteza specifice vietii din New York. Aici la fiecare senafor pietonal numeri linistit minim 20-30 de persoane grabite sa treaca pe rosu, taxiuri îngesiuite la fiecare semafor si peste tpt vânzatori ambulanti, sau gherete mobile cu hot dogs si diverse d-ale gurii. 2 zile de agitatie extrema, 2 zile de capitalism în adevaratul sens al cuvântului.
Senzatie cudata:
Dupa cum stiti în SUA fusul orar este cu 7h în urma fata de cel din Bucuresti. Este foarte ciudat sa stii ca cei dragi tie petrec ajunul Craciunului pe data de 24 decembrie, când la tine este înca ora prânzului..
Am realizat ca uneori în situatii destul de dificile se ajunge la problema cetateniei. Pe tema asta noi românii, oricât de mândrii am fi ca suntem români, stam destul de rau. Pur si simplu o vad si acum pe tipa de la ghiseu impasibila care mintea în legatura cu biletele noastre, ca nu mai sunt locuri. M-am simtit inferior si pur si simplu nu am avut ce face în aceasta privinta, decât sa fiu la mila lor.
Gândul 2.
Am remarcat a nu stiu câta oara ca de multe ori românii ce calatoresc în strainatate se comporta mult mai civilizat decât cei care locuiesc în tarile mai civilizate. Românul care are bun simt si cei 7 ani de acasa, încearca sa intre în rând cu lumea civilizata, sa nu faca galagie, sa nu arunce mizeria pe unde îi vine, sa nu deranjeze, etc. Este atent si precaut. De multe ori am vazut straini din tari cu pretentii lasând mizerie dupa ei, tipând prin aeroport si alte situatii care nu sunt de laudat.
Gândul 3.
Ma uit din autobuz si vad noduri rutiere complexe, vad parcari întinse pe sute de metrii patrati, oameni ce merg pe bicicleta, constructii deosebite. Pur si simplu am simtit ca vizitez o comunitate în care fiecare om în parte este interesat sa construiasca un mediu civilizat nu doar pentru el ci si pentru cei din jur, astfel ajungându-se la o comunitate în care toti oamenii contribuie la binele societatii si nu neaparat cel personal, simt ca autoritatile lucreaza pentru oameni si nu pentru binele lor personal. Simt ca autoritatile nu au ca angajati niste fosile ce asteapta sa treaca 8h si sa fuga acasa, ci ca au angajat tineri cu initiativa, oameni inteligenti care gasesc solutii optime pentru ca societatea sa prospere.
A 3a zi, mergem la aeroport dimineata ca sa luam alt autobuz spre oras, pentru a-l vizita cum trebuie. În autobuz am vazut cuplul de care vorbeam mai devreme. Andreea spune ca tipii (care nu erau români) au primit bilete la Washinton DC, ei erau cu 2,3 persoane înaintea noastra. Am vrut sa ma lamuresc ca am fost discriminati. Uneori în viata avem anumite nelamuriri dar din diverse motive ramânem la nivelul de speculatie. Acum am vrut sa fiu sigur, am vrut sa aflu adevarul, asa ca i-am abordat si i-am întrebat daca merg la Washington,raspunsul a fost “YES”, si mai mult, le-au dat si cursa directa, adica nu din doua bucati, cu legaturi. Noi însa a trebuit sa mai asteptam 1 zi. Concluziile le trageţi voi.
Apoi am plecat la picior prin Amstedam si am vizitat diverse muzee sau obiective turistice, printre care muzeul “Van Gogh”, unde am vazut picturile lui Vincent Van Gogh, si de asemenea am citit povestea vietii sale. Apoi am vizitat piata Dam, biserica noua din Piata Dam, Podul Oaselor, din nou Red Light District :), si cam atât, deoarece am mers foarte mult pe jos, clatindu-ne ochii pe strazile Amsterdamului. De remarcat au fost numarul foarte mare de biciclete si de asemenea numarul foarte mare de poduri ce asigura trecerea pe deasupra râuleţelor ce domină în oraş.
Ne prezentăm la aeroport la ora prânzului în speranţa să prindem locuri (eram pe waiting list), dar stupoare: zborul a fost anulat, datorită condiţiilor meteorologice din Washington. Singura şi importanta diferenţă era că acum eram turişti KLM (spre norocul nostru) deci nu nişte amărâţi de taromişti, însă în continuare nişte amărâţi de români. La coadă pentru a stabili ce vom face în continuare, am remarcat un cuplu anume (a se ţine minte). Mergem la ghişeu şi suntem anunţaţi ATENŢIE că zborul s-a anulat şi că compania aeriană (KLM deci) ne va plăti cazare all inclusive pentru 2 nopţi. Deci acum eram şi noi în rândul lumii, nu mai eram nişte amărâţi de taromişti (!). Ni se oferă un kit de “supravieţuire” cu pastă de dinţi, periuţă, tricou, etc şi suntem cazaţi la un hotel aparent de 4 stele tot din apropierea aeroportului. Ok plecăm la drum să vizităm oraşul. Binenţeles că ne-am dus direct la “Red Light District”, unde am văzut celebrele fetiţe ademenitoare din vitrine, atrăgându-şi clientela.
Mai specific am fost nevoiţi să facem o escala de 3 zile /3 nopţi la Amsterdam şi asta datorită vremii extrem de capricioase. Nu ştiu de câţi ani nu am mai avut aşa zăpezi înainte de Crăciun,iată însă că anul acesta mulţi copii vor fi fericiţi, aşa cum eram şi eu când cădeau zăpezile în Bucureşti şi nu aveam problema traficului auto sau mai nou aerian, pe cap.
Prima zi în Amsterdam am petrecut-o în aeroport încercând să obţinem un bilet de avion cât mai curând pentru a ajunge la destinaţie. Au apărut speculaţii cum că avem paşaport românesc şi că nu suntem o prioritate, că străinii primesc bilete a 2a zi, iar noi abia luni (asta se
întâmpla vineri). Aşa cum ştie toată lumea, în astfel de cazuri compania aeriană trebuie să îţi asigure hotelul şi masa. Ce credeţi că ni s-a spus la ghişeu, după 7 ore de stat la coadă în picioare? Că cei care au zorurile operate de KLM (aşa cum ar fi trebuit să fie şi al nostru, pentru că eu aşa am cumpărat biletul) au asigurate cazare şi masa, însă zborul
nostru a fost operat de TAROM şi la TAROM nu se oferă cazare, ne-a dat totuşi de pomană să ne închidă gura 1 voucher de 30 euro mâncare pe care o puteam cumpăra din incinta aeroportului.
Speculaţiile conform cărora suntem români şi de aceea defavorizaţi continuau, eu nu am vrut să accept aşa ceva. Totuşi am obţinut 1 lucru extrem de important: Eram pe “waiting list” pentru zborul de sâmbătă, şi deci aveam bilete de check in de la KLM, nu mai eram taromişti, eram turişti KLM, ca să zic aşa. Căutăm o cazare, ne cazăm la Hotel ETAP, despre care am fost plăcut impresionat, a fost cel mai ieftin posibil, în apropierea aeroportului, 54 euro/cameră/noapte.
Nu cred că sunt singurul pe lume care afirmă că în viaţă lucrurile BUNE durează puţin.
Paranteză: În filosofia vieţii pe care tot o caut, tot încerc să aflu care este binele, ce este bine şi de fapt cum trebuie trăită viaţa, tind să cred că scopul fiecărui om de pe planetă ar trebui să fie să trăiască cât mai multe clipe fericite din viaţa sa, cu alte cuvinte, să aibe un procent cât mai ridicat de momente fericite în viaţa sa. Aceste momente pot fi date de satisfacţii cum ar fi: o iubire, rezolvarea unei integrale triple, funcţia de preşedinte al României, reciclarea selectivă, orice lucru cât de ciudat ar fi el atâta timp cât te face fericit.
Revin.
Mă tot lupt cu gândul că ce a fost nu va mai fi. Nu se va mai repeta aşa cum se repetă anotimpurile anului, mereu aceleaşi dar de fiecare dată puţin diferite.
Da, trebuie să mă împac cu gândul că serile din Ajunul Crăciunului nu vor mai fi ce au fost. Nu mai are cine să gătescă bucatele alese (salată de andive, ruladă de brânză, şi alte delicatese ), nu mai are cine să mă suprindă cu cadoul de Moş Crăciun, nu mai are cine să cioplească baza bradului pentru a încăpea în suportul de fier îngheţat. De toate acestea va trebui să mă ocup eu în continuare, pentru cei ce vor urma.
Ce legătură are asta cu binele prelungit? Păi atmosfera de Crăciun de pe vremuri când încă eram. Mai ales cea din seara de Ajun, era o stare de bine. Era o stare de bine care nu trecea nici în 20 secunde, nici în 10 minute, nici în 2 ore. Era o stare de bine pe care o savuram minut cu minut,eram conştient că o trăiesc şi că nu trece imediat.
Azi am fost la o competiţie de idei.
Îţi prezentai ideea, şi publicul din sală vota ideea ta sau nu, dacă îi plăcea sau nu.
Din 20 de idei, ideea mea a intrat în top 8.
Apoi a mai venit o rundă de votare, însă ideea nu a mai intrat în top 3 pentru a câştiga un loc între ideile ce vor fi dezvoltate timp de 2 zile la Hotel Mariott.
Este o înfrângere… După ce m-am pregătit cât de cât şi mi-am făcut iluzii şi m-am antrenat pentru ideea aceasta, a trebuit să ştiu să pierd. Să trăiesc momentul înfrângerii, al faptului că ideea nu a plăcut şi deci nu a trecut.
Care e senzaţia?.. Este o senzaţie amară, mă simt obosit, deşi e doar ora 12.00, simt că m-am degajat de lucrurile cotidiene, şi că este cazul să revin “cu picioarele pe pământ”. Simt că este un nou început.
Am învăţat (din nou) că în viaţă nimic nu este uşor, că în orice moment în care te simţi sigur pe tine, că ai o idee bună, că eşti “mare şi tare”, mai sunt cel puţin 20,30 de oameni cu idei cel puţin la fel de bune ca tine, că unii deja te-au depăşit, că pentru a fi cu adevărat bun, pentru a fi învingător, îţi trebuie fie o idee strălucită, fie un volum mare de muncă..niciunele nu se obţin uşor şi nici măcar dacă te situezi desupra mediei. Victoria este ceea ce ne diferenţiază, şi de aceea este al dracului de greu de obţinut.
