Azi am fost în locul în care nu-mi place să merg niciodată, de fapt locul unde nimănui nu-i place să meargă vreodată…
Am fost să plătesc furnizorul atât puternic şi în acelaşi timp ţepar al tuturor, cel care nu-şi onorează serviciile chiar şi după ce este plătit…Şi nimeni nu poate face nimic..Aşa va fi mereu..
Este vorba de ANAF.
Am fost să plătesc impozit pentru altcineva..de această dată..
Vedeţi voi… Statul ia nişte decizii gen impozit forfetar, gen nu se mai decontează benzina pe firmă etc, şi nimeni în primul rând nu are timp să facă nimic..pentru că tre să şi mănânce şi apoi nu poate face nimic pentru că acţiunile singulare nu au nicio valoare.. Iar românii după cum se ştie nu sunt o naţie unită…
Însă aceste decizii duc oamenii la acţiuni de disperare, gen: unii şi-au dat foc în faţa primăriei, alţii au sărit de pe macara, şi tot aşa..
Acţiuni singulare, care nu fac nimic decât să crească audienţele posturilor tv de ştiri..
Iată încă o acţiune..la limita disperări..a nervilor şi a ..impotenţei legislative a unui plătitor de taxe….nu ştiu de ce dar tare am impresia că era un antreprenor..
Savuraţi (poze realizate cu telefonul mobil.. cu clădirea ANAF):
Avand experienta de a organiza câteva concursuri până la ora actuală, am ajuns la o concluzie:
Cu cât un concurs este mai aprig şi mai spectaculos (deci mai frumos), cu atât mai tragic va fi în final, când unul dintre jucători va pierde…
Interesant de observat: comportamentul celui ce va pierde.. va şti să piardă? va face contestaţii? etc etc ..
Şi încă una:
Am lansat un blog profesional, unde voi exprima păreri, sfaturi, indignări din industria în care activez în momentul respectiv.
Aşa cum unii ştiu, nu sunt online addicted, deşi este prima mea adevărată dragoste profesională, ci aş privi ca pe o provocare orice alt domeniu, din punct de vedere al managementului.
Revenind, blogul se numeşte My 2 Cents, numele mi-a fost insipirat de pui de dac, cu mai mult timp în urmă, fără ca el să ştie..
Sper să merite efortul :), aşa că abonaţi-vă la RSS mai repede :P
La recomandarea unor prieteni, şi mare amator de film românesc (mai ales pentru producţiile post decembriste) fiind, aseară m-am uitat la filmul Nunta Mută, un film de Horaţiu Mălăele.
Personal mi-a plăcut foarte mult filmul, în special pentru că a fost abordată o idee nouă, nu a fost un film copiat ca tematică de prin vest/SUA
Filmul este dramă, la fel ca 90% din filmele româneşti..
Duminică la Parte de Carte, Cristian Tabără a avut printre invitaţi 2 critici de film, şi a ridicat foarte bine următoarea întrebare: “De ce toate filmele româneşti, mai ales de succes, sunt cu comunişti, cu suferinţă şi mizerie..?”
“3,2,1″ cel mai de succes film românesc ever, cred eu, a fost tot pe tematica asta tristă: comunişti, viaţă grea, mizerie..
Voi aţi văzut vreun film românesc de succes, care să fie comedie? Că eu nu-mi prea amintesc…
