Teodor Mincu: Jurnal de călătorie

Aud multe cazuri ale unor oameni care au intrat în mod inexplicabil în probleme foarte serioase. Eu însumi mă feresc întotdeauna, însă nu întotdeauna reuşesc, să intru pe un drum care mă conduce spre situaţii neplăcute. Dar cum reuşim totuşi să ne ţinem deoparte de aceste pericole ?

A sta deoparte de pericole nu putem învăţa din cărţi (cel puţin nu în mod direct) sau de la alte persoane, ci numai din viaţa noastră de până în prezent, cu alte cuvinte din experienţă.

Pe Discovery Channel există o emisiune unde sunt intervievate diverse persoane care au reuşit să intre în închisoare într-o ţară străină, faţă de cea în care s-au născut. Eu am văzut 2 cazuri, iar în ambele persoana a fost rugată să treacă graniţa cu o valiză cu conţinut suspect, pentru o sumă semnificativă, în jurul a câtorva mii de euro.

O persoană care are experienţă de viaţă ştie că întotdeauna există un echilibru între ce dai şi ce primeşti. Dacă primeşti o grămadă de bani pentru un gest mic, este la mintea cocoşului că acel gest ascunde o faptă a cărei valoare este mult mai mare. Deci ceva este la mijloc.

Experienţa mea de viaţă mă învaţă când e bine să merg înainte cu anumite afaceri, contracte, gesturi, etc.. Partea nasoală este că această experienţă nu reiese din poveştile altora, ci tot din eşecurile sau succesele mele.

După ce am citit câteva cârţi istorice, am zis să încerc şi poezia. Am început cu Nichita Stănescu, pentru că are o reputaţie de autor nonconformist şi mi s-a mai povestit câte ceva despre experienţa de a citi poeziile sale.

Recunosc că nu am reuşit să termin tot volumul. Înarmat cu răbdare şi interes, mă aşteptam să găsesc altceva. Mă aşteptam să găsesc un mesaj, o poveste sau o lume în fiecare poezie.

Experienţa pe care am avut-o citind aceste poezii, o pot descrie printr-o comparaţie:

E ca şi cum ai privi o pictură abstractă în care ai identifica unele contururi, însă nu ai reuşi să percepi mesajul transmis de întregul tablou.

În ultima vreme am avut de a face cu un număr mai ridicat de persoane decât de obicei. Desigur, cu scop comercial. Ceea ce m-a surprins neplăcut este că fiecare persoană cu care am intrat în contact, nu ştia cum să mă jumulească mai mult, nu ştia cum să facă un ban în plus şi aşa mai departe. Aşa cum spuneam şi mai demult, şi nu este o noutate, trebuie să te gândeşti că ai de supravieţuit într-o junglă, pentru a nu fi călcat în picioare.

Mai cred că sufletul omului se aseamănă cu o bucată de fier. Dacă dai cu un ciocan într-o bucată de fier, aceasta se va îndoi. Atenţie însă, bucata de fier va suferi o deformare plastică, nu elastică..deci ea îndoită rămâne. Aşa cred că este şi cu sufletul omului, ia lovituri şi se îndoaie. Dacă nu ia prea multe, poate îşi revine. Dacă ia mai multe şi în continuu va apărea deformaţia plastică şi va purta numele de obişnuinţă.

Considerând cele 2 idei prezentate mai sus şi mixându-le, ajung la concluzia că anturajul în care trăieşti te formează, oricât ai fi tu de “om de treabă”. Dacă zilnic stai cu golani, golan ajungi, dacă zilnic ai de a face cu oameni cu care trebuie să te porţi dur, pentru a nu te jupui de bani, aşa te vei obişnui. Astfel se explică şi caracterul oamenilor ce lucrează în vânzări..Ei mereu vor să vândă ceva, şi aşa se obilşnuiesc să fie chiar şi în timpul lor liber.

Revin la ideea că totuşi poate sunt o persoană căruia nu-i place să trăiască zilnic cu barda în mână, pentru a-şi asigura un trai corect şi cinstit. În acest caz încep să-mi pun întrebarea unde este libertatea mea ca individ, dacă eu sunt forţat de societate să trăiesc după nişte reguli nescrise pe care nu le agreez ?

În ziua de astăzi consider ca pe o mare provocare încercarea de conservare a valorilor proprii în lupta pentru supravieţuire în societate.

După cum reiese şi din titlu, cartea tratează subiectul revoluţiei române din decembrie 1989, în special ultimele zile din viaţa tiranilor care au condus România în ultimii 24 de ani. De asemenea în primele capitole ne este prezentat şi contextul politic extern al acelei perioade, precum şi influenţa venită din partea URSS, în această “afacere”.

Bazându-se pe declaraţiile participanţilor la evenimente şi pe ajutorul istoricului Alex Mihai Stoenesc, Grigore Cartianu surprinde ultimele 3 zile aproape minut cu minut, din viaţa Ceauşeştilor.

Modul de adresare este jurnalistic, întâlnind un stil de relatare al acţiunilor alert şi uneori chiar exacerbat, pentru a transmite conştiinţei cititorului atmosfera apăsătoare a acelor zile.

Cartea nu este o lucrare ştiinţifică din punct de vedere istoric, ci o relatare în amănunt a “metabolismului” loviturii de stat din Decembrie 1989.

Eu consider că este o lucrare suficientă pentru cultura noastră generală, în ceea ce priveşte destinul dictatorilor, şi în acelaşi timp un punct de plecare pentru cei care doresc să studieze în amănunt întregul fenomen al loviturii de stat.

Din ce am observat şi din experienţele de până acum am ajuns la concluzia că prea multă democraţie strică. În orice formă de organizare, că e stat, că e multinaţională, sau o firmă de garsonieră, există un lider. De obicei unde sunt mai mulţi conducători, în mod cert apare o dezbinare.

Întorcându-mă la lideri. Evident că răspunderea şi încărcătura acestei poziţii este direct proporţională cu anvergura organizaţiei. Mă gândeam astăzi totuşi câtă putere poate deţine un om, o singură persoană, asupra celor din jur ? Aici un caz uşor de exemplificat este cel al lui Traian Băsescu, preşedintele României. Acesta conduce singur o ţară întreagă şi acest lucru nu datorită naturii funcţiei sale, ci este un “merit” personal. Obama conduce una dintre cele mai mari puteri mondiale, oare cât cântăreşte aerul de pe umerii lui ?

Totuşi, având în vedere bagajul nou de cunoştinţe istorice pe care încerc să-l asimilez, cred că unul dintre cei mai mari conducători din istorie (şi în acelaşi timp şi reformator), a fost Mikhail Gorbachev

Tu ce crezi?

Zilele astea am prins câteva minute pe National Geographic un documentar despre planete şi sistemul nostru solar.

Era un domn care spunea că în viitorul îndepărtat, Soarele îşi va mări dimensiunile şi primele 4 planete Mercurs, Venus, Terra şi Marte vor fi mistuite, poate chiar asimilate de Soare. Rasa umană va dispărea sau se va muta pe un satelit al lui Saturn, etc.

În ambele situaţii, un lucru este evident: Cantitatea de informaţie / energie umană se va decima. Deci chiar dacă o parte din oameni, că nu cred că vor putea toţi, vor migra pe o altă planetă, nimic nu va mai fi la fel. Se va schimba tot sistemul de valori, va fi o altă viaţă. Iar dacă nu va pleca nimeni..vor muri cu toţii.

Îţi dai seama în faţa unui astfel de scenariu, toate personalităţile umane istorice, toate realizările, însuşi Hitler, se reduc la dimensiunea unei bacterii, ca şi importanţă. Tot efortul lui Ahile de a rămâne în istorie va fi zădărnicit. Atâtea cărţi, atâta valoare culturală strânsă de întreaga lume, va dispărea (chiar şi manelele), fără ca nimeni vreodată (şi aici mă refer pur şi simplu la eternitate, într-un context ştiinţitic deci) să ştie de aceste realizări. Napoleon va fi uitat, Roma la fel..nu mai zic de Războaiele Mondiale şi eroii lor.

Deşi consider că istoria este adversara tradiţională a timpului ce îţi poate oferi răsplata supremă pentru o viaţă atât de scurtă, iat-o şi pe ea dezarmată în faţa unui astfel de scenariu.

Aceste scenarii te fac poate mai egoist şi te trimit cu gândul la “Carpe Diem !”

Să ai pasiuni este bine. Ai cu ce să-ţi umpli timpul liber, ai un scop de a economisi bani, te relaxezi şi viaţa devine frumoasă atunci când îţi petreci timpul cu ele.

Există însă oameni care au pasiuni foarte puternice. De obicei aceştia ajung la un nivel artistic. Fac acel lucru cu atâta pasiune încât oricât de banal ar fi obiectul acelei pasiuni, acesta devine personalizat, capătă chiar o anumită personalitate şi de foarte multe ori devine foarte apreciat.

Într-adevăr ca să faci un lucru bine trebuie să te pasioneze. Ideea la care vreau să ajung este că uneori aceste pasiuni devin obsedante, te obsedează că nu poţi face un desen într-un anumit fel,etc. Atunci ce faci ? Păi inconştient încerci să revii la starea de echilibru emoţional, prin rezolvarea problemei, ceea ce se traduce prin exersare până la epuizare. Când ai ajuns în starea asta, îţi poţi lua adio de la iubită, prieteni şi uneori chiar şi familie. Cred că este uşor de demonstrat teoria de mai sus, cu ajutorul pictorilor, sculptorilor, sau artiştilor foarte buni în general.

Tragediile se împart în 2 categorii:

1) Tragediile generoase, care au un caracter ciclic şi îţi oferă posibilitatea de a mai trece odată prin ele.

2) Tragediile egoiste, care au un caracter unidirecţional şi nu îţi acordă prilejul de a te situa din nou în momentul t0 dinaintea tragediei.

Tragediile generoase le trăim zilnic, uneori nici nu le dăm importanţă. Cum ar fi de exemplu: să spargi un pahar, să cazi pe scări, etc. Sunt lucruri pe care le putem repeta, sunt lucruri care pot fi remediate. Sunt tragedii care odată depăşite ne pot apărea din nou în cale, fără ca acest lucru să ne afecteze viaţa în mod foarte semnificativ.

Tragediile egoiste, sunt de fapt cel mai rău lucru care ţi se poate întâmpla. O tragedie egoistă, este atunci când păţeşti ceva care te va afecta toată viaţa, este acea situaţie în care ai vrea să dai timpul înapoi pentru a nu mai face o anumită greşeală. Sunt întâmplările care nu îţi mai acordă o a 2a şansă. Este ca şi cum ai merge pe un câmp minat. Dacă ai călcat pe o mină, pe a doua sigur nu vei apuca să mai calci. Este un bilet de autobuz cu o singură călătorie, care tocmai a fost perforat.

În cazul acestor tragedii, problema generală este că înainte de a ni se întâmpla suntem foarte siguri pe noi şi ştim că nouă nu are cum să ni se întâmple aşa ceva. Şi prin absurd, totuşi, dacă se întâmplă ? Ce faci ? Un lucru este sigur, din rahatul ăla nu mai ieşi intact. Vei zice că ai avut ghinion..Dar oare aşa este ?

Multă lume nu înţelege că nu suntem într-un joc de calculator cu mai multe vieţi. Dacă ai păţit ceva n-are nimic, că mai ai 2 vieţi de rezervă. Adevărat în jocuri, însă fals în realitate. De câte ori ai ajuns să te întrebi, “Cum de am intrat în rahatul ăsta?”, moment în care îţi doreşti să rezolvi situaţia cu minim de profit? Eu am păţit-o de câteva ori şi pur şi simplu am învăţat să fiu mai precaut, să prevăd şi să previn astfel de situaţii. “Lasă că nu păţesc eu”, deşi sunt într-un pericol, mi-am scos-o din sistem şi prefer să-mi complic existenţa prevenind situaţile unidirecţionale.
Asta ar trebui să faci şi tu..

De foarte multe ori în viaţă nu priveşti unde trebuie cu sufletul. Cu alte cuvinte: “Nu apreciezi un lucru, decât după ce-l pierzi”.

Totuşi între prima frază şi acel dicton, există o diferenţă de nuanţă.

De mult ori în viaţă mi s-a întâmplat să apreciez lucrurile altuia, faptele unei persoane străine, iar ceea ce se întâmpla în jurul meu mi se părea normal. Astfel de multe ori am răsplătit faptele altora cu mult mai multă recunoştinţă, decât ale celor de lângă mine.

Cred că este momentul să analizăm mai bine ce se întâmplă la noi în ogradă şi să apreciem acele lucruri şi fapte ca şi cum ar fi făcute de un străin. Cred că am avea parte de mai multă fericire şi mai puţine dezamăgiri.

Pe toate drumurile auzi: „Nu mai am timp de aia..”, „Nu mai am timp de nimic”, „Oare când a trecut și ziua de azi”, etc..

Da, este adevărat. Nu contest, ci vreau să confirm acest lucru într-un mod mai practic. Vin cu o dovadă a cărui ușurință de a demonstra cum timpul se contractă pur și simplu mă face să scriu acest text. Este o dovadă a tehnologiei, ce-mi stârnește gânduri filosofice:

Acum 10 ani (sau mai mult dacă dorești), accesul la Internet se făcea utilizând un modem „Dial-up”, ce-ți permitea navigarea pe Internet cu o viteză, poate de 20 de ori mai mică.

Dacă mi-ai oferi astăzi un sistem conectat la Internet cu această viteză, cred că aș turba la calculator. Acum 10 ani nu era așa.. Acum 10 ani așteptam cuminte să se încarce paginile (da, erau mai sumare) cu răbdare. Asta înseamnă, că acum 10 ani, fără să mă enervez, dedicam fiecărei pagini de Internet vizualizată de 10 ori mai mult timp, fără proteste. Acum însă..e altfel..nu mai am răbdare pentru că nu am timp..